Parintele Mircea Pacurariu a fost model de echilibru și curaj pentru tineri, spune Mitropolitul Ardealului

Părintele Mitropolit Laurențiu al Ardealului a oficiat sâmbătă slujba de pomenire pentru Părintele Academician Mircea Păcurariu la 40 de zile de la plecarea acestuia la Domnul. El afirmă că academicianul a fost un model de echilibru și curaj pentru cei tineri, inclusiv pentru Înaltpreasfinția Sa.

La slujba oficiată lângă mormântul din cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu au participat familia celui mai mare profesor de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, clerici și colegi ai profesorului de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.

La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de evocare a marelui profesor de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, un cercetător neegalat şi un profesor model, intrat în rândul marilor savanţi ai ţării noastre prin alegerea sa ca membru titular în Academia Română.

„Relaţia duhovnicească este de cele mai multe ori foarte puternică şi ne obligă pe noi să fim recunoscători acestor părinţi spirituali, adăugându-ne şi noi familiei”, a afirmat Mitropolitul Ardealului după slujbă.

„Atâtea generaţii de teologi au fost ocrotite de părintele Mircea Păcurariu, iar toată viaţa sa şi-a dăruit-o învăţământului teologic, de la cel seminarial, până la cel universitar şi apoi ştiinţei şi teologiei, în cel mai înalt grad, în Academia Română”, a menționat ierarhul.

În continuare, Înaltpreasfințitul Laurențiu a vorbit despre atitudinea duhovnicească pe care ar trebui să o avem în fața morții. „Nu a dorit să treacă dincolo, dar a fost împăcat şi este foarte important acest lucru”, a spus el.

„Clipa morţii este definitorie pentru întreaga veşnicie. Dacă eşti în legătură cu Dumnezeu, dacă Îi mulţumeşti Lui pentru toate, te laşi supus rânduielilor şi aştepţi ca sufletul tău să treacă dincolo în pace şi linişte, vei rămâne în comuniune cu Dumnezeu tot timpul.”

„Pacea şi bucuria, acel zâmbet special al părintelui Mircea Păcurariu, ni le-a lăsat nouă tuturor, pentru că şi când nu era bucuros, când era trist şi supărat, îngrijorat, când avea asupra lui multe, a avut un echilibru pe care noi, cei mai tineri, nu-l aveam”, a menționat mitropolitul.

„Văzându-l un statornic luptător, am preluat de la părintele Mircea Păcurariu curajul acesta. Acum, când merge în faţa Dreptului Judecător, trebuie să-l însoţim cu rugăciunea noastră, expresia dragostei noastre faţă de cel plecat”, a încheiat el.

Părintele mitropolit a sfințit și crucea de la mormântul Părintelui Mircea Păcurariu.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 16

Id: 72775

Data: Feb 20, 2021

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar