Curtea mănăstirii prahovene Crasna a devenit neîncăpătoare marți pentru numărul mare de fii duhovnicești, apropiați ori simpli pelerini care au venit să-și ia rămas bun de la părintele Nicodim Dimulescu. Patru dintre cei șase ierarhi închinoviați la Mănăstirea Crasna au oficiat slujba de înmormântare a arhimandritului care a slujit vreme de 55 de ani acest așezământ monahal.
Au oficiat slujba înmormântării Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului și Episcopii Galaction al Alexandriei și Teleormanului și Sebastian al Slatinei și Romanaților.

Preasfințitul Părinte Galaction a transmis mesajul Patriarhului Daniel la eveniment, intitulat „O viață închinată slujirii lui Dumnezeu – Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu (1935 – 2022)”.
Părintele Nicodim a slujit această mănăstire din 1967, atunci când a fost trimis de Patriarhul Justinian, împreună cu mai mulți monahi de la Mănăstirea Slănic, să readucă la viață Schitul Crasna, aflat la acea vreme fără călugări și într-o stare avansată de degradare.
În mesajul transmis, Patriarhul României a subliniat că în timpul păstoririi părintelui Nicodim ca stareţ, Mănăstirea Crasna a cunoscut „o bogată înflorire, atât din punct de vedere edilitar, cât și al intensificării vieții duhovnicești, la care s-a adăugat și o frumoasă lucrare filantropică”.

Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu a fost distins cu Crucea Patriarhală atât de Patriarhul Teoctist, cât și de Patriarhul Daniel.
În cadrul slujbei, au vorbit despre părintele Nicodim fiecare dintre ierarhii prezenți, precum și actualul stareț al Crasnei, Protosinghelul Maxim Culic.
Arhimandritul Nicodim Dimulescu se retrăsese în 2010 din demnitatea de stareț al mănăstirii, din cauza problemelor de sănătate. Părintele a trecut la cele veșnice în noaptea de 15 spre 16 aprilie 2022.
Preasfinţitul Părinte Iustin al Maramureşului şi Sătmarului îndeamnă în Pastorala de Sfintele Paşti 2022 la rugăciune şi sprijin în continuare pentru vecinii noştri ucraineni, care suferă cumplit din cauza războiului.
„Să ne rugăm fierbinte să înceteze războiul .....
Data: Apr 20, 2022
Luni după-amiază s-a încheiat tabăra „Bucuria prieteniei” organizată de NEPSIS pentru copiii cu vârste între 6 și 13 ani din parohiile românești din Belgia.
La cea de-a șaptea ediție a taberei au participat 66 de copii. Ei au sărbătorit și Duminica Floriilor. Au .....
Data: Apr 20, 2022
Învierea lui Hristos nu poate fi limitată la niște urări pascale cu un conținut vag și cu limbaj de lemn, atrage atenția Arhiepiscopul Ieronim al Atenei în
Data: Apr 21, 2022
Părintele Silviu Tudose, asistent la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, a oficiat miercuri seară, la Catedrala Patriarhală, Denia Joii Mari. El a explicat semnificația Cinei celei de Taină, pe care o evocăm în această zi: .....
Data: Apr 21, 2022
„De astăzi, nimănui să nu-i mai fie frică de moarte și nici de veșnicia ei”, spune Mitropolitul Banatului în Pastorala de Paști de anul acesta, subliniind că Învierea lui Hristos este și învierea noastră.
Jertfa și Învierea Mântuitorului schimbă starea și legile .....
Data: Apr 21, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).