Parintele Radu Preda a fost instalat paroh la München

Părintele Radu Preda este noul paroh al comunităţii româneşti din München arondată Bisericii Buna Vestire din oraşul german.

Instalarea a avut loc duminică la finalul Sfintei Liturghii oficate de Episcopul vicar Sofian Braşoveanul.

Radu Preda îi urmează părintelui Simion Felecan, cel care a slujit în parohie din 1987 adeseori în condiţii „complicate şi dificile”.

„Au fost momente pline de emoţie, vădind roadele unei misiuni, împlinită, cu statornicie şi devotament, de părintele Simion Felecan împreună cu dna preoteasă Olga în această lungă perioadă de timp, roade exprimate atât în unitatea comunităţii şi în legătura ei cu părintele duhovnicesc, cât şi în ridicarea bisericii, în care credincioşii acestei parohii au binecuvântarea de a se ruga astăzi” a notat Episcopul vicar Sofian pe contul său de Facebook.

Ierarhul l-a caracterizat pe noul paroh drept un „om cu un profil intelectual şi teologic de excepţie” căruia i-a transmis „mult spor mântuitor în misiunea la care s-a angajat”.

Părintele Radu Preda

Părintele Radu Preda este conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, profesor-invitat al Universităților din Paris, Florența, Hanovra și Viena.

Din martie 2014 este preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

A făcut studii la București (licență), Heidelberg, Paris și Roma (pregătirea doctoratului) și la Salonic (post-doctorat).

Ocupă, de asemenea, funcțiile: Director-fondator al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER), Cluj-Napoca, membru în Consiliul de Administraţie al Gesellschaft für Ostkirchenrecht, Viena, membru în Consiliul de Administraţie al European Forum of Orthodox Schools of Theology, Bruxelles.

Foto credit: Episcopul Sofian Braşoveanul/Facebook

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 282

Id: 67995

Data: Sep 17, 2019

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).