Viitorului slujitor al Sfântului Altar îi vor fi alături familia şi apropiaţii, precum şi întreaga suflare creştinească din vatra satului. După ce va citi solemn mărturisirea dreptei credinţe şi jurământul preoţesc, părintele Nicolae Cotoi va pecetlui cele făgăduite prin semnarea documentelor împreună cu soţia, urmând să se stabilească în parohia unde îşi va desfăşura activitatea sub oblăduirea lui Dumnezeu.
(Sursa: episcopiaseverinului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 589
Id: 34274
Data: Oct 2, 2013
Imagine:
Evenimentul a debutat în dimineaţa zilei de 1 octombrie cu Sfânta Liturghie oficiată în biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” din incinta centrului eparhial de către arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor .....
Data: Oct 2, 2013
Din soborul slujitorilor au făcut parte stareți de la mănăstirile din jurul Făgetului și preoți din parohiile învecinate. La marea sărbătoare a mănăstirii au fost prezenți numeroși credincioși din localitățile din împrejurimi, precum .....
Data: Oct 2, 2013
Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica catedralei vechi din oraș, la care au participat cadrele didactice, studenții și părinții acestora. Soborul slujitor l-a avut în fruntea sa pe Pr. Prof. dr. Ioan Tulcan, Decanul Facultății .....
Data: Oct 2, 2013

Data: Oct 3, 2013

Data: Oct 3, 2013
Data: Oct 3, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).