]]>Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, 20 iulie 2015, pe Sfântul slăvit Proroc Ilie Tesviteanul. Sute de credincioși au paricipat în această zi la hramul bisericii bucureștene „Sfântul Ilie-Rahova”, care și-a sărbătorit ocrotitorul. Ei au luat parte la sfintele slujbe și s-au rugat Sfântului Proroc Ilie. Slujbă arhierească Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor au făcut parte şi părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, arhim. Veniamin Goreanu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele paroh Mihai Hau, preoţi şi diaconi. Prietenia cu Dumnezeu este mai importantă decât prietenia cu lumea În cuvântul de învățătură, rostit după Sfânta Evanghelie, ierarhul a evidenţiat, printre altele, că viața Sfântului Ilie ne arată importanța legăturii oamenilor cu Dumnezeu. „Înălțarea lui (Sfântului Proroc Ilie) la cer și așteptata venire înaintea celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos ne arată nouă tuturor că noi suntem făcuți pentru cer și nu pentru țărână chiar dacă adesea legătura noastră cu pământul este mai evidentă decât cea cu înălțimile cerului, dar cu toate acestea noi trebuie să căutăm mai mult înălțimea cerului decât țărâna de care suntem atât de mult legați. Viața Sfântului Ilie ne arată că pentru oamenii sfinți este mai importantă legătura cu Dumnezeu decât legătura cu cei importanţi din lumea aceasta, sau aparent importanţi. Ei au avut curaj şi au înfruntat chiar şi pe mai marii vremurilor de atunci ştiind că prietenia cu Dumnezeu este mai importantă decât prietenia cu lumea”, a spus Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, potrivit Radio TRINITAS. Minunea înmulţirii făinii și untdelemnului din casa văduvei din Sarepta Sidonului Preasfinţia Sa a vorbit şi despre minunea pe care Sfântul Ilie a făcut-o în casa văduvei din Sarepta Sidonului, înmulţind pâinea şi untdelemnul din casă. De asemenea, Preasfinţia Sa a explicat simbolismul acestora. „Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuind şederea prorocului în casa văduvei din Sarepta Sidonului ne spune că apa din casa văduvei anticipează Taina Botezului, puţinul untdelemn pe care această femeie îl avea – Taina Mirungerii, făina - Taina Euharistiei, iar cele câteva vreascuri pe care femeia le mai avea pentru a aprinde foc şi a găti ultima bucată de pâine anticipează şi ele Taina Crucii”, a spus Preasfinţia Sa. Rugăciune înălţată Sfântului proroc Ilie „Îi înălţăm şi noi astăzi smerită rugăciune rugându-ne pentru fericiţii şi pururi pomeniţii ctitori ai acestui sfânt locaş şi aducând părintelui dumneavoastră paroh şi tuturor celor care sunt prezenţi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Înălţăm rugăciune smerită înaintea prorocului care a avut credinţă, iubire şi dragoste sfântă pentru Mântuitorul Hristos, pentru Dumnezeu cel adevărat, pentru persoanele Preasfintei Treimi rugându-l ca el să ocrotească această Biserică şi pe cei care îl cinstesc cu evlavie”, a spus Preasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit un preot și un diacon. La finalul a fost săvârşit săvârșit un parastas pentru ctitori și preoții slujitori trecuţi la Domnul. Ca în fiecare an, la slujba de hram au participat numeroși credincioși.
Download: Click for download attached file: Parohia \"Sfantul Ilie - Rahova\" a imbracat haine de sarbatoare
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 652
Id: 53986
Data: Jul 21, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, vineri seara, 17 iulie 2015, la sărbătoarea hramului Paraclisului Episcopal "Sfânta Mare Muceniță .....
Data: Jul 21, 2015
]]>Peste 3.000 de oameni au ales să se roage de praznicul Sfântului Proroc Ilie la Mănăstirea din localitatea bistrițeană Nușeni. Aici, sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba .....
Data: Jul 21, 2015
]]>La sfârșitul săptămânii trecute, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a efectuat două vizite pastorale în cuprinsul Eparhiei, a precizat Cătălin .....
Data: Jul 21, 2015
]]>Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș și-a cinstit luni, 20 iulie, ocrotitorul. Astfel, numeroși credincioși .....
Data: Jul 21, 2015
]]>L.T.C.O.R. Sector 5 a organizat în perioada 18-19 iulie un pelerinaj la mănăstirile din județul Prahova, la care au participat 50 de tineri. Printre mănăstirile vizitate s-au .....
Data: Jul 21, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Popovici - Frumusetea cea dinlauntru si cea din afara - 06 dec 2011
Pr Sebastian Barbu Bucur - Muzica bisericeasca p1
Pr Neculai DORNEANU - duminica a 7-a dupa Sf Pasti - Sinodul I ecumenic - 2007
Pr Irineu Curtescu - Despre slava desarta
Pr Dionisie din Sf Munte Athos - Interviu la Sf Munte Athos (1996) (I)
Pr Dan Popovici - Mistretul cu colti de argint - 10 nov 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).