Inalt Preasfintitul Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a sfintit sambata, 3 septembrie 2011 altarul Bisericii 'Sfintii Imparati Constantin si Elena' din parohia Valeni-Belcesti. Slujba sfintirii a fost urmata de Sfanta Liturghie in cadrul careia Inalt Preasfintul Teofan a adresat un cuvant de invatatura in care a vorbit despre semnificatiile Evangheliei citite in timpul slujbei, facand apoi referire la noua biserica ce se ridica in parohia Valeni-Belcesti. 'Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea ochi pentru a vedea biserici inaltandu-se, precum s-a ridicat acest sfant lacas, care sa fie vazuta de oriunde si de toti. Ochii nostri indreptati spre biserica sa vada slava Preasfintei Treimi si slava Sfintilor Imparati Constantin si Elena', a spus IPS Parinte Mitropolit Teofan. Parintele Nicolae Craciun, protopop al Protopopiatului Harlau, a amintit ca sfantul lacas al carui altar a fost tarnosit este cel mai mare din Protopopiatul Harlau, dupa care a citit hrisovul de sfintire. La finalul Sfintei Liturghii, la care au participat peste 2.500 de credinciosi, pr. Mihai Zaharia de la parohia 'Sfintii Voievozi' Belcesti a primit Crucea Moldava, pr. dr. Adrian Zaharia, slujitor la Biserica Eternitatea din Iasi a primit rangul de iconom stavrofor, iar parintelui Sebastian Zaharia i s-a oferit distinctia de iconom, dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina. Cei trei preoti mentionati au sustinut cate o alocutiune in care au rezumat activitatea depusa. Piatra de temelie a bisericii parohiei Valeni-Belcesti a fost pusa in anul 1999 de PS Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, iar in toamna aceluiasi an au inceput lucrarile la temelie, sub coordonarea parintelui Mihai Zaharia de la parohia Belcesti-Ciorani, care a continuat lucrarile pana in 2003. De atunci santierul a fost continuat de pr. Adrian Zaharia, care a pastorit credinciosii din Valeni-Belcesti pana in 2007. In anul 2008 este numit paroh pr. Sebastian Zaharia, care continua lucrarile cu membrii consiliului parohial, ai comitetului parohial, avand sprijinul ctitorilor si al credinciosilor. In perioada urmatoare, la Biserica 'Sfintii Imparati Constantin si Elena' din parohia Valeni-Belcesti vor fi demarate lucrarile de pictura.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 790
Id: 16275
Data: Sep 5, 2011
Imagine:
Membrii Organizatiei Tinerilor Crestin-Ortodocsi din Europa (NEPSIS) s-au aflat in aceasta perioada, timp de 10 zile, in vizita in Episcopia Tulcii si in Arhiepiscopia Dunarii de Jos, la invitatia membrilor ASCOR din filiala Galati.Tinerii au vizitat Delta Dunarii, oprindu-se pentru inceput la .....
Data: Sep 5, 2011
Zi de mare sarbatoare pentru credinciosii din localitatea maramureseana Vadu Izei. Cu prilejul implinirii a doi ani de la sfintirea bisericii parohiei, care este inchinata Ocrotitorului romanilor, Sfantul Apostol Andrei, Sfanta Liturghie a fost oficiata de Arhiereul-vicar al Episcopiei .....
Data: Sep 5, 2011
Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din parohia Racovăţ, Protopopiatul Dorohoi, a primit acum două zile veşmântul sfinţirii. Sfântul lăcaş a fost ridicat pe locul unei capele vechi zidite din paiantă în anul 1955, ajunsă într-un stadiu .....
Data: Sep 5, 2011
În perioada 1-4 septembrie, la Schitul Cărbuna al Mănăstirii Neamţ, s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, o tabără pentru copii. Cei 20 de participanţi cu vârste cuprinse între 8 .....
Data: Sep 5, 2011
Paraclisul cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ şi „Naşterea Maicii Domnului“, aflat în cimitirul localităţii Pojorâta, din judeţul Suceava a fost sfinţit duminică, 4 septembrie de Înalt Preasfinţitul Pimen. La .....
Data: Sep 5, 2011
La Casa de Cultură din Slănic Moldova au debutat ieri conferinţele preoţeşti pastoral-misionare din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, sub genericul „Familia preotului, model pentru familia creştină“. În cadrul primei serii, organizată cu .....
Data: Sep 5, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).