Parohia Voila in haine de sarbatoare

Credinciosii din Parohia Voila, Protopopiatul Fagaras 2, judetul Brasov au trait clipe de bucurie duhovniceasca în Duminica a 12-a dupa Rusalii, când Înaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului a binecuvântat lucrarile efectuate în ultimii ani la Biserica “Sfântul Nicolae” din localitate. Credinciosii din Voila l-au întâmpinat pe ierarh învesmântati în costumele populare specifice meleagurilor de la poalele Muntilor Fagaras, iar în soborul slujitor, alaturi de preotul paroh Ionel Aurel Şerban, s-au mai aflat staretul Manastirii “Brâncoveanu” de la Sâmbata de Sus si exarhul manastirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Ilarion Urs si protopopul de Fagaras 2, Ioan Tarcuta.Biserica a fost înconjurata de soborul slujitor si credinciosi, iar ierarhul a stropit locasul cu apa sfintita.În cuvântul de învatatura, potrivit mitropolia-ardealului.ro, IPS Mitropolit Laurentiu a vorbit credinciosilor din Voila despre Evanghelia citita la Sfânta Liturghie, în care ne-a fost prezentata întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânar bogat. Parintele Mitropolit a explicat pe larg învataturile pe care ni le ofera acest text evanghelic si a evidentiat posibilitatea deschisa de harul Legii Noi de a ne desavârsi spiritual.Preotul paroh Ionel Aurel Şerban a fost hirotesit iconom si a primit dreptul de a purta brâul rosu, ca semn de apreciere pentru întreaga activitate pastorala si administrativa de la Voila. Parintele Şerban i-a multumit ierarhului pentru vizita pastorala si pentru distinctia primita, iar mai apoi a prezentat pe scurt lucrarile efectuate în ultima perioada la biserica mare din sat. Locasul de cult a fost reînnoit la exterior, iar la interior s-au înlocuit ferestrele, mobilierul si s-au achizitionat obiecte de cult noi.Adunarea si Consiliul parohiale, precum si primarul Ovidiu Gheorghe Şerban si Consiliul local au primit acte de cinstire din partea IPS Mitropolit Laurentiu, pentru a arata aprecierea si multumirea fata de ostenelile din ultima vreme în a reda frumusetea bisericii mari din localitate.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 745

Id: 43650

Data: Sep 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).