]]>Centrul social „Sfântul Nicolae” din Filiaşi, al Asociaţiei Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a încheiat în această lună un parteneriat educaţional cu Liceul “Dimitrie Filişanu”. Parteneriatul urmăreşte desfăşurarea de activităţi şi programe de educaţie în beneficiul copiilor aflaţi în grija Asociaţiei Vasiliada, având ca scop formarea şi dezvoltarea deprinderilor de lucru în echipă, socializarea între elevii celor doua instituţii, schimbul de informaţii, cât şi dezvoltarea de abilităţi practice, după cum ne-a transmis Gabriela Firu. “Acest parteneriat a fost încheiat din dorinta de a le oferi copiilor mai multe posibilităţi de dezvoltare personală, de socializare cu colegii lor mai mari, cadrele didactice din cadrul Liceului Dimitrie Filisanu având o mare deschidere spre realizarea de activităţi educative în sprijinul elevilor celor doua instituţii”, a declarat Alexandra Vopsitoru, coordonatorul Centrului social “Sfântul Nicolae”. Prima activitate desfasurată în cadrul parteneriatului, “Bogăţiile toamnei”, a marcat trecerea de la fructele şi legumele din gradină la cele preparate pentru iarnă, elevii liceului donând beneficiarii centrului fructe, legume şi borcane cu dulceaţă şi compot. De asemenea, aceştia au pregătit împreună tartine, pe care le-au ornat cu legume, si au realizat diferite animaluţe din fructe, la finalul activităţii copiii fiind premiaţi, pe echipe, pentru cele mai colorate lucrări, pentru spiritul de echipă şi pentru cea mai creativă echipă.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 658
Id: 46003
Data: Dec 2, 2014
Imagine:
]]>Cei care l-au întâlnit pe Părintele Cleopa dar și cei care doar au auzit de el îi caută cărțile și sunt dornici să-l asculte vorbind despre viața duhovnicească. Radio TRINITAS a .....
Data: Dec 2, 2014
]]>La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a apărut Calendarul creștin ortodox cu însemnări, pe anul 2015. .....
Data: Dec 2, 2014
]]>În Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită prin manifestări religioase şi militare, la împlinirea a 96 de ani de la Marea Unire din 1 .....
Data: Dec 2, 2014
]]>Am arătat, frații mei, câte taine și câte minuni sunt în zidiri. Zidirea mărturisește despre slava lui Dumnezeu, căci a spus Duhul Sfânt: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu..." Ele .....
Data: Dec 2, 2014
]]>Elevii Şcolii de Agenți de Poliţie “Vasile Lascăr” din Câmpina au donat astăzi, 2 decembrie 2014, sânge. Acţiunea face parte din campania "Donează sânge! Salvează o viaţă!" a .....
Data: Dec 2, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pelerini la locurile sfinte - 2016-05-14 - Paraclisul Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul - Manastirea Afteia
Pelerini la locurile sfinte - 2016-03-27 - Manastirea Turnu Rosu - Catedrala Mitropolitana din Cluj
Pelerini la locurile sfinte - 2014-02-09 - Manastirea Berivoi - Manastirea Rasca Transilvana
Pelerini la locurile sfinte - 2016-06-11 - Parohia Viile Fabric Timisoara - Schitul Hapria
Pelerini la locurile sfinte - 2016-04-03 - Biserica Buna Vestire Giulesti din Bucuresti si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Craiova
Pelerini la locurile sfinte - 2013-11-30 - Pestera Sfantului Apostol Andrei - Manastirea Neamt
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).