„Întâlnirea a debutat la Parohia «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», unde elevii s-au rugat pentru bunul început al lucrului şi au citit psalmii 8, 18 şi 32. Prin aceste activităţi practice dorim ca elevii să îşi consolideze deprinderile de comportament moral-religios. Ei învaţă la ora de religie despre crearea lumii, despre grija lui Dumnezeu faţă de noi, despre modul responsabil în care trebuie să avem grijă de mediul în care ne rugăm şi trăim, despre respectarea poruncii divine de a stăpâni pământul.
Mă bucură faptul că elevii mei au dorit să participe de bunăvoie la această activitate. Acum am certitudinea că lecţiile precum Natura - darul lui Dumnezeu pentru om, Grija lui Dumnezeu pentru lumea creată sau Ecologia creştină - Respectul faţă de lumea creată au avut impact pozitiv asupra copiilor. Aceste lecţii şi activităţi de voluntariat au menirea de a-i sensibiliza pe elevii mici pentru a îngriji şi proteja natura, care nu este ceva din exteriorul nostru, ci parte din noi“, a menţionat Cristina Boruz, profesor metodist.
Parteneriatul „Hristos în mijlocul nostru“ se va derula pe parcursul anului şcolar 2013-2014 şi va avea ca instituţii partenere şi Şcoala Gimnazială Nr. 4, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“, Parohia „Toţi Sfinţii“ şi Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“.
(Sursa: basilica.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 627
Id: 34920
Data: Oct 24, 2013
Imagine:
Aici au fost primiţi cu bucurie de obştea de maici, condusă de monahia Dositea Constantin, stareţa mănăstirii. Părintele Teofan Munteanu, duhovnicul mănăstirii, le-a vorbit pelerinilor despre specificul vieţii monahale şi activităţile pe care le .....
Data: Oct 24, 2013

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013
Miercuri 23 octombrie 2013, la Colegiul „Sfântul Nicolae” al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași a avut loc conferința „Preotul în comunitate și falsele spaime ale lumii .....
Data: Oct 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).