Pastile Blajinilor – prilej de comemorare si de rugaciune pentru cei adormiti

Lunea de dupa Duminica Sfantului Apostol Toma este prima zi din perioada pascala in care se fac pomeniri de obste pentru cei trecuti la Domnul. Pentru a cinsti cum se cuvinte patimirile si Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, Biserica a randuit ca in perioada dintre Sambata lui Lazar si Duminica intai dupa Sfintele Pasti sa nu se oficieze parastase. Lunea din saptamana a doua a Penticostarului, numita si Pastile Blajinilor, este asadar un prilej de comemorare si de rugaciune pentru cei adormiti. In unele locuri din tara familiile se reunesc la cimitir pentru a face pomeniri pentru cei dragi.Aflam mai multe detalii de la Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos care a spus: S-a generalizat si in Biserica noastra o slujba speciala Luni dupa Duminica Tomii, deci, dupa Saptamana Luminata. La Duminica Tomii primim inca o marturie despre Invierea Mantuitorului Iisus Hristos. Toma se incredinteaza si el de adevarul Mantuitorului Iisus Hristos si aceasta bucurie este prelungita si in cimitire. Este un pelerinaj mai mult decat teologic, mai mult decat duhovnicesc. Este o integrare a celor adormiti in bucuria prezenta a Invierii. Se muta lumea vie in cimitire , informeaza TRINITAS TV.In aceasta zi crestinii ortodocsi fac milostenie din coliva si darurile binecuvantate de preoti.In Biserica noastra se fac pomeniri de obste pentru cei adormiti in toate sambetele de peste an si, in special, in cele ale Postului Mare, in sambata dinaintea duminicii Infricosatoarei Judecati si in cea dinaintea duminicii Rusaliilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 833

Id: 5546

Data: Apr 7, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).