Cu problematica pastoratiei in situatii de criza are de-a face lucrarea lui Raimar Kremer, Jutta Lutzi, Bernd Nagel 'Accidentul ca si criza. Consilierea oamenilor dupa un eveniment traumatic' (Unfall als Krise. Beratung von Menschen nach einem traumatischen Erlebnis), aparuta la Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, in 2011, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Transilvania.Toti cei trei autori ai cartii pe care o prezentam sunt colegi, lucrand in cadrul Centrului de Pastoratie si Consiliere al Bisericii Evanghelice din Hessen si Nassau, Germania. Raimar Kremer este preot, doctor in filosofie, avand si studii de psihologie, si director de studii in cadrul institutiei amintite. Jutta Lutzi este psiholog si psihoterapeut, iar Bernd Nagel este preot cu studii in psihologie. Pornind de la cazul concret al accidentului mortal de masina al unui tanar de 19 ani si de la urmarile pe care un astfel de eveniment le-a avut asupra parintilor si prietenilor persoanei in cauza, asupra comunitatii parohiale din care acesta facea parte, asocierea resurselor de natura teologico-pastorala si psihologica i-a condus pe autorii acestei lucrari la elaborarea unui studiu paradigmatic pentru intreaga crestinatate, respectiv aducerea in discutie a conceptului de pastoratie in situatii de criza.Pornind de la constatarea ca atunci cand un accident rutier sau de alta natura smulge brutal un om din contextul vietuirii lui zilnice, urmarile apar atat in registru fizic, cat si spiritual. Autorii prezentei lucrari arata ca, in context bisericesc, ranile spirituale din timpul sau de dupa accident se pot trata atat prin intermediul preotului duhovnic, cat si al psihologului terapeut sau al terapeutului de criza. Ne sunt oferite argumente pentru o astfel de problematica, din interiorul praxisului: ce terapii sunt necesare, posibile si eficiente, pentru ca armonizand toate directiile de abordare sa se ajunga la un efect benefic concentrat asupra persoanei suferinde. Cartea ofera, asadar, marturie despre cum poate fi impartita responsabilitatea terapiei pentru binele pacientului/credinciosului. Un astfel de demers (preocuparea pentru pastoratia in situatii de criza) porneste de la o fundamentare biblica pentru terapia in situatii de accident (p. 39): vindecarea slabanogului (Mc. 2, 1-12); pilda samarineanului milostiv (Lc. 10, 25-37), ca si indemnul Sfantului Apostol Pavel: 'Purtati-va sarcinile unii altora' (Gal. 6, 2). Demersul de cercetare al celor trei autori ne arata ca terapia spirituala include atat persoana implicata in accident, cu intreg sistemul ei personal de relationare: martorii oculari, rudele ei, rudele martorilor oculari, purtatorul vestii tragice a accidentului (pp. 39-66), cat si comunitatea parohiala de care apartine cel in cauza, cu mecanismele ei, respectiv: contactul cu comunitatea prin preot, priveghiul, slujba de inmormantare, indrumarea postinmormantare, dimensiunea sociala si politica a terapiei spirituale (pp. 71-108) etc.Preotul de la UrgentePentru a intelege mai bine functionarea sistemului de pastoratie in situatii de criza, cum acesta e implementat de catre Biserica Evanghelica din Germania, aratam faptul ca la solicitarile primite la numarul de urgenta, similar celui de 112 din Romania, nu se deplaseaza doar politia, salvarea sau pompierii. Impreuna cu acestia se afla intotdeauna si un preot exersat in pastoratia situatiei de criza. Exista asadar trei directii pe care trebuie sa le avem in vedere, pentru a intelege cum functioneaza acest sistem de pastoratie. Pe de o parte, trebuie sa intelegem ca nu e vorba de o terapie in criza, ci de o pastoratie in situatii de criza. Apoi, in al doilea rand, dincolo de momentul evenimentului, avem de-a face cu o pastoratie in parohie: preotul care a gestionat situatia de criza ia legatura cu preotul paroh de care apartinea cel care a murit trupeste (catolic sau evanghelic, uneori fara apartenenta confesionala) si dincolo de munca acestuia, preotul de criza revine un timp, cel putin lunar, pentru a observa cum s-a adaptat familia incercata la o viata fara persoana draga disparuta. In al treilea rand, trebuie sa avem in vedere ca pot fi oameni atat de traumatizati, incat nu reusesc sa depaseasca singuri aceste situatii de criza. In astfel de situatii, exista centre de psihologie ale Bisericii, cu oameni ai Bisericii specializati ca psihologi, in traume, in situatii legate de educatie, probleme de casatorie, femei care vor sa avorteze, dar si traume psihice. In astfel de centre nu se prescrie medicamentatie. Atunci cand specialistii centrelor considera ca e vorba de o situatie ce necesita o astfel de ingrijire, sunt indrumati spre medic! Retinem ca, in toate aceste trei directii de intelegere prezentate, avem de-a face cu un sistem cu subsisteme, cazul predandu-se ulterior unei alte persoane abilitate. Ne retin atentia capitolul II 'Accidentul' (pp. 13-20), capitolul III 'Urmari psihice de la accidente' (pp. 21-32), capitolul IV 'Pastoratia de criza', capitolul V 'Pastoratia parohiala' (pp. 71-108) si capitolul VI 'Consilierea psihologica' (pp. 109-132), urmate de o lista de adrese importante, necesare omului aflat in diverse situatii de dificultate, ca si un registru de literatura de specialitate.O contributie a teologiei protestante care poate imbogati teologia pastorala ecumenicaAdesea, cand se vorbeste in estul Europei despre interrelationarea sociala din spatiul Europei Occidentale, auzim ca se vorbeste despre oameni insingurati, despre constiinte crestine reci, despre oameni care nu se deranjeaza nici macar in situatii de greutati sufletesti sau varii traume fizice ale semenilor... O astfel de lucrare stiintifica, care uneste abordari competente din sfera psihologiei si teologiei, vine sa ne arate ca o astfel de opinie persistenta pana astazi in Europa de Rasarit a incetat de mult sa mai fie o realitate. Constatam asadar ca psihologia, prin oameni competenti, poate pune tot ce are la dispozitia teologiei pentru a salva tot ce poate: suflet si trup sau trup si suflet. O astfel de lucrare, iata, ne vorbeste ca nu doar in Rasarit exista sentimentul constiintei apartenentei la intregul unei comunitati parohiale, ci si acolo, membrii unei comunitati, fie ea si neortodoxa, sufera daca un membru al unei parohii trece printr-o trauma.Avem de-a face, asadar, cu o lucrare care vorbeste nu doar despre succesul relationarii dintre factori ai psihologiei moderne si teologiei pastorale, ci si cu o lucrare care ne vorbeste, plecand de la fundamentari biblice, despre faptul ca iubirea continua sa curga prin venele crestine ale locuitorilor Europei Occidentale, fie ele si mai putin mistice. O astfel de carte, despre un misionarism crestin aparte, constituie o sansa spre a descoperi cum putem sa ne implinim mai bine vocatia de crestini astazi, nu unilateralizand proclamarea teoretica a compasiunii crestine, ci insotind-o intotdeauna cu fapta, cu praxisul concret. Iata ca un astfel de exemplu il primim dintr-o Europa pe care adesea o catalogam ca secularizata, cu o identitate crestina in criza, letargica sau aproape pierduta. Şi totusi... dupa cuvantul Apostolului neamurilor, iubirea nu cade niciodata, iata de ce suntem increzatori ca nici asumarea oamenilor, in orice traume sau dificultati s-ar afla, in orice timp si dincolo de elementul identitatii lor confesionale, nu va inceta sa constituie obiectul pastoratiei Bisericii. Daca nu ar fi asa, am avea lipsa unei pastoratii, cu o Biserica in criza. E de dorit existenta pastoratiei de criza, cu o Biserica activa si responsabila. Suntem asadar in fata unei contributii a teologiei pastorale protestante, care poate imbogati teologia pastorala ecumenica.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 766

Id: 23116

Data: Jul 6, 2012

Imagine: