]]>Dragostea faţă de aproapele este cea care defineşte cel mai bine adevăratul păstor de suflete şi constituie criteriul ultim de departajare al acestuia de cei care doar par preocupaţi de problemele şi greutăţile celor din jur. Inteligenţa, cultura, cunoaşterea adecvată a propriei misiuni se pot dovedi elemente ajutătoare importante pentru păstorul de suflete, dar în lipsa iubirii, acestea nu se dovedesc a fi suficient de roditoare. În definitiv, este imposibil să ajungi la dragostea desăvârşită fără a conlucra în primul rând cu Păstorul cel bun: Iisus Hristos. În prima parte a capitolului 10 din Sfânta Evanghelie după Ioan, Mântuitorul ne descrie modelul desăvârşit al păstorului de suflete. Astfel, El afirmă: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui“ (Ioan 10, 1-5). Păstorii de suflete care nu au vocaţia necesară pentru a îndeplini propria lor misiune nu ajung la această demnitate decât prin furt. Ei uzurpă o calitate pentru care nu sunt pregătiţi şi, în consecinţă, sunt descrişi drept „furi şi tâlhari“ de Mântuitorul. Păstorul cel drept şi pregătit pentru a-şi asuma crucea misiunii sale intră prin uşă la staulul oilor. Uşa, aşa cum vom vedea în continuarea omiliei Mântuitorului, nu reprezintă nimic altceva decât un simbol al lui Hristos Însuşi. Doar prin Hristos şi împreună cu El poţi ajunge la staulul oilor, nu alegând o scurtătură care va conduce la pierderea sufletului tău, ci mergând pe drumul natural al vieţii tale. Cu toate acestea, Mântuitorul subliniază aici un fapt interesant: credincioşii nu ascultă de glasul păstorilor nepregătiţi, deoarece acesta nu consună cu intuiţia şi credinţa inimii lor. Păstorul fals poate să aibă o spoială de bunătate, dar aceasta va dispărea foarte repede în situaţii-limită. De asemenea, patimile sale nu pot rămâne ascunse pentru o perioadă mai lungă de timp, deoarece apar diferite evenimente în cursul cărora devin evidente. Mândria, dorinţa de îmbogăţire, mânia nu au cum să nu se manifeste la un moment dat, iar ochiul ager al credincioşilor îmbunătăţiţi nu dă niciodată greş. Unui păstor nepriceput i se vor ierta multe, dar, în mod clar, va exista ceva care nu i se poate ierta decât anevoie, şi anume lipsa de caracter. Şi ce înseamnă în definitiv a fi pătimaş decât a nu putea să urmezi consecvent calea bunătăţii? Şi în ce constă a avea caracter dacă nu a te întări în cele bune şi a nu fi asemenea unei trestii în bătaia vântului atunci când patimile îţi vor asalta mintea prin gânduri şi trupul prin mânii excesive şi dorinţe de desfrânare? Păstorul cel bun, însă, va fi urmat de credincioşi, pentru că ei ajung să se recunoască tot mai mult în el şi realizează că le este un model de virtute şi bunătate. Desigur, credincioşii pătimaşi nu se vor recunoaşte în el atât de mult, dar vor dori să fie asemenea lui, pentru că nici un om raţional nu va vrea să se despartă de bine şi să se alipească de rău. Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Download: Click for download attached file: Pastorul cel bun isi pune sufletul pentru oile sale

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 570

Id: 47859

Data: Jan 22, 2015

Imagine: