Patriarhia Alexandriei primeste vizita Patriarhului Moscovei

Pe 10 aprilie a.c., Preafericitul Parinte Kiril, Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii, insotit de o delegatie de ierarhi si clerici, a sosit in Egipt, in cadrul unei vizite oficiale in Patriarhia Alexandriei si a intregii Africi, informeaza patriarchia.ru. Delegatia rusa a fost intampinata la aeroport de catre Preafericitul Parinte Teodor II al Alexandriei si al intregii Africi, insotit de un mitropolit, un episcop si reprezentantul Patriarhiei Moscovei in Biserica Alexandriei.De la aeroport, cei doi Intaistatatori si delegatiile au mers spre catedrala Buna-Vestire din Alexandria, unde au savarsit un Te Deum. Dupa Te Deum, participantii la slujba au fost invitati in cladirea Patriarhiei Alexandriei, unde, in sala sinodala, au avut loc discutii intre delegatia Bisericii Ruse si ierarhi ai Patriarhiei Alexandriei, in frunte cu Patriarhul Teodor II.Dupa amiaza, delegatia Bisericii Ruse a vizitat Patriarhia copta a Alexandriei, condusa de Patriarhul Shenouda III. Patriarhul Moscovei a fost insotit in cadrul intalnirii de Patriarhul Alexandriei Teodor II. In cadrul discutiilor s-a analizat si chestiunea continuarii dialogului dintre Patriarhia Moscovei si Biserica Copta.Spre seara, la hotelul Four seasons din Alexandria a avut loc un dineu oferit de Ambasada Federatiei Ruse in Egipt, in cinstea sosirii delegatiei Bisericii Ruse. La dineu au participat membrii celor doua Biserici Ortodoxe si corpul diplomatic rusesc, dintre care Consulul general al Federatiei ruse a fost decorat pentru ajutorul multilateral acordat Reprezentantei Patriarhiei Moscovei pe langa Biserica Alexandriei, iar consilierul firmei Zarubejneft pentru ajutorul in vederea reparatiilor capitale la biserica ruseasca Sfantul Dimitrie din Cairo.Pe 11 aprilie delegatia rusa, insotita de Intaistatatorul Patriarhiei Alexandriei, a zburat spre Cairo, unde a fost savarsit un Te Deum la biserica ruseasca Sf. Dimitrie . Parohul bisericii, parintele Leonid Gorbacev, care este si reprezentantul Patiarhiei Moscovei pe langa Biserica Alexandriei, a fost decorat, cu aceasta ocazie, pentru activitatea sa, cu ordinul Sfantul Daniil al Moscovei, grad III.A urmat savarsirea Liturghiei de catre cei doi Intaistatatori, conslujind ierarhi din Biserica Alexandriei si Patriarhia Moscovei. Slujba a fost savarsita in limbile greaca, slavona bisericeasca si araba.Dupa slujba, delegatia rusa, impreuna cu Patriarhul Alexandriei, s-a intalnit cu Fathi Surur, presedintele Adunarii Populare din Egipt si presedintele Asociatiei Rusia-Egipt . Intalnirea a avut loc in cadrul Ambasadei Federatiei Ruse la Cairo. Vizita Patriarhului Moscovei in Africa va continua si in zilele ce urmeaza. (Material realizat de Sectorul relatii bisericesti si interreligioase)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 507

Id: 5658

Data: Apr 13, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).