]]>Patriarhia Română îşi exprimă surprinderea şi dezaprobă acţiunea organizată, fără binecuvântarea (aprobarea) Arhiepiscopiei Bucureştilor, în seara zilei de 14 septembrie 2015, pe terenul din Bucureşti atribuit comunităţii musulmane, în care au fost implicaţi trei clerici cu statut necanonic: un preot pensionat din Bucureşti, prezent acolo fără binecuvântarea Bisericii (care va fi cercetat pentru încălcarea regulamentelor bisericeşti), precum şi doi monahi, unul exclus din obştea mănăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ, iar celălalt, din judeţul Vaslui, fără apartenenţă canonică la o obşte monahală. De altfel, cei doi monahi au participat şi la protestele spontane din localitatea Pungeşti, judeţul Vaslui, în urmă cu doi ani. Acţiunea provocatoare organizată în seara zilei de 14 septembrie 2015 contravine disciplinei canonice a clerului Bisericii Ortodoxe şi Legii Cultelor 489/2006 care stipulează că „în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”. (art. 13) Patriarhia Română îşi reiterează poziţia fermă de respingere a oricărei forme de învrăjbire etnică şi religioasă şi îndeamnă la respect, înţelegere şi toleranţă faţă de cei de alt neam, cultură şi credinţă. De asemenea, reamintim că orice provocare poate avea drept consecință o inițiativă similară asupra unei comunităţi ortodoxe române minoritare din Europa sau din alte părți ale lumii unde se află români. Este ușor să provocăm conflicte, cu consecințe imprevizibile, dar e mai înțelept să le evităm, mai ales în contextul lumii de astăzi. Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 591
Id: 56006
Data: Sep 16, 2015
Imagine:
]]>Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca au fost binecuvântați, de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, cu ocazia începerii .....
Data: Sep 16, 2015
]]>Parohia Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș din Caransebeş a îmbrăcat marţi, 15 septembrie 2015, haine de sărbătoare. Hramul parohiei şi deschiderea festivă a noului an şcolar .....
Data: Sep 16, 2015
]]>La Seminarul Teologic Teoctist Patriarhul din Giurgiu s-a desfăşurat marţi, 15 septembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, festivitatea .....
Data: Sep 16, 2015
]]>Centrul de zi pentru copii Sfânta Muceniţă Sofia, de lângă Parohia Scaune, Protoieria III Capitală, îşi cinsteşte joi, 17 septembrie 2015, ocrotitoarea spirituală. La serbarea .....
Data: Sep 16, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a participat marți, 15 septembrie 2015, la deschiderea Anului şcolar la Seminarul Teologic Liceal .....
Data: Sep 16, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
PS Macarie Dragoi - Cuvant de invatatura la praznicul Schimbarii la Fata
PS Macarie Dragoi - Predica la Nasterea Maicii Domnului
IPS Mitropolit Bartolomeu Anania despre PS Episcop Macarie Dragoi
PS Macarie Dragoi - Spovedania Cale spre mantuire (dec 2014)
PS Macarie Dragoi - Cuvant la sarbatoarea Aducerii moastelor Sfantului Mare Mucenic Ioan cel Nou
PS Macarie Dragoi - Lumina lina - De vorba cu PS Macarie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).