Patriarhia Română anunță că valoarea ajutoarelor oferite de Biserică în perioada 20-27 aprilie 2020 a fost de 2.278.396 lei. Valoarea totală a măsurilor de sprijin oferite de eparhii de la începutul crizei de sănătate Covid-19 și până la data de 27 aprilie se ridică la 14.876.474 lei (3.080.015 euro).
Text integral:
Noi contribuții la ajutorul social-filantropic oferit de Patriarhia Română celor afectați de pandemie
Patriarhia Română continuă ampla acțiune caritabilă dedicată celor afectați de pandemie, oferind ajutor concret și diversificat la nivel de parohii și eparhii, în mod special persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină.
Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor din Biserica Ortodoxă Română, în perioada 20 aprilie – 27 aprilie 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de încă 2.278.396 lei.
Rezultatul ajutorului concret oferit până în prezent la nivelul întregii Patriarhii, în cuantum de 14.876.474 lei, reflectă realismul creștin, solidaritatea şi generozitatea clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, care rămâne instituția cea mai eficient implicată în sfera social-filantropică din România.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 270
Id: 70004
Data: Apr 29, 2020
Imagine:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor a oferit, în perioada 10-23 aprilie 2020, ajutoare materiale în valoare de 105.229 lei prin proiectul Împreună să fim buni, .....
Data: Apr 29, 2020
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara începe măsurătorile topografice la cetăţile dacice din munţii Orăştiei, aflate în Patrimoniul UNESCO, anunță
Data: Apr 29, 2020
Episcopul Siluan al Italiei a stat de vorbă cu mai mulți tineri duminică după-amiază prin intermediul platformelor Zoom și YouTube.
Ierarhul a răspuns la întrebările adresate prin mesaje scrise, dar a purtat și dialoguri directe cu mai mulți tineri. Unul dintre cei .....
Data: Apr 29, 2020
Iisus Hristos nu a dorit să oblige pe nimeni să creadă în Învierea Sa, „ci S-a arătat celor puțini și prigoniți, ascunși și încuiați în casă”, a
Data: Apr 29, 2020
Sectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române și Protopopiatul Vălenii de Munte au oferit beneficiarilor și angajaților a două spitale și unui centru social produse alimentare, dulciuri și sucuri.
Clericii și voluntarii au oferit duminică donațiile lor Spitalului .....
Data: Apr 29, 2020
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că panourile publicitare care reprezintă medici în ipostaze similare icoanelor ortodoxe sunt o „maltratare vizuală a iconografiei creștine”. Atât acesta, cât și oamenii obișnuiți care au comentat online spun că .....
Data: Apr 29, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).