Patriarhia Romana isi plateste obligatiile catre bugetul de stat

]]>Patriarhia Română a plătit la bugetul de stat debitele restante pentru circularea fără rovinietă a unui autoturism al Administraţiei patriarhale în urmă cu câţiva ani. Ca atare, ştirea publicată în ziua de 15 mai 2015 pe site-ul de ştiri WOWBIZ este perimată. În ziua de 19 februarie 2014, Patriarhia Română a dat publicităţii următorul comunicat de presă referitor la un debit de 28 euro din anul 2011 către CNADR, care a fost probabil punctul de plecare al textului postat de WOWBIZ: Referitor la debitul de 28 de euro la bugetul public, precizăm: Patriarhia Română nu a primit niciodată Procesul Verbal CNADR din vara anului 2011 în care se menţionează plata a 28 de euro către această companie. După ce am aflat din presă că Patriarhia Română a fost acţionată în instanţă de CNADR pentru un debit de 28 de euro din anul 2011, un reprezentant al Administraţiei patriarhale s-a deplasat la sediul CNADR şi a achitat imediat suma respectivă. Precizăm faptul că în anul 2011, Patriarhia Română a fost înştiinţată de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice doar de contravenţia de 250 lei, sumă plătită imediat prin reţinerea din cont. Din păcate, se constată un sistem greoi de lucru şi de comunicare al CNADR care trebuie remediat de urgenţă. Mai precizăm faptul că Patriarhia Română îşi plăteşte la timp obligaţiile către bugetul de stat. De la o problemă birocratică rezolvată imediat în anii precedenți de Administraţia patriarhală şi până la pretinse conturi blocate, aşa cum insinuează WOWBIZ, este totuşi o diferenţă uriaşă. Ca atare, este evidentă lipsa de bună credinţă şi de profesionalism a redactorilor de la WOWBIZ, când inventează ştiri şi dezinformează alte instituţii media şi opinia publică. Biroul de presă al Patriarhiei Române

Download: Click for download attached file: Patriarhia Romana isi plateste obligatiile catre bugetul de stat

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 578

Id: 51686

Data: May 15, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).