Reprezentanții filialelor ASCOR din toată țara au fost primiți duminică de Patriarhul României care i-a felicitat cu ocazia împlinirii a 30 de ani „de existență și de activitate, de slujire a Bisericii și a țării”.
Patriarhul a salutat prezența organizației în viața Bisericii și „mărturia pe care o aduce în mijlocul studenților, în diferite centre universitare”.
„Este foarte importantă această mărturisire a credinței în spațiul public prin cuvânt și faptă, prin rugăciune și acțiune”.
„ASCOR-ul unește tineri care doresc să se roage împreună, să cânte împreună, să asculte împreună conferințe duhovnicești, să participe la activități spirituale și umanitare, filantropice, care arată iubirea lui Hristos smerită și milostivă față de oameni”, a notat Patriarhul.
Mesajul Patriarhului Daniel: ASCOR la vârsta maturității și a responsabilității
Preafericirea Sa a apreciat faptul că Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) a pus de la început accentul pe participarea la slujbe și pe organizarea de conferințe duhovnicești în timpul postului.
Părintele Patriarh le-a amintit tinerilor cuvintele Sfinților Părinți care spun că „iubirea curată se naște din rugăciune” și că „Dumnezeu este lucrător în sufletul omului care se roagă”.
Printre darurile oferite de Patriarh ASCOR-iștilor, s-au numărat volume referitoare la rugăciunea filocalică și cartea cu Paraclisele și acatistele zilelor săptămânii.
14 reprezentanți din țară, câte unul pentru fiecare filială, s-au aflat la București, în perioada 17-19 iulie, pentru Consfătuirea Națională ASCOR.
Organizația a împlinit în data de 14 iunie 30 de ani de existență. Majoritatea proiectelor aniversare stabilite au fost suspendate din cauza pandemiei, și reorganizarea lor este unul dintre obiectivele consfătuirii.
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din România a fost fondată pe 14 iunie 1990 la București cu binecuvântarea Sfântului Sinod, la inițiativa unor studenți și doctoranzi de la diferite facultăți.
ASCOR are un caracter național, cu filiale în toate centrele universitare din țară: Sibiu, Craiova, Alba-Iulia, Oradea, Timișoara, Baia-Mare, Iași, Suceava, Bacău, Galați, Constanța, Tulcea etc.
Mai multe imagini, în galeria foto de la eveniment.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 292
Id: 70742
Data: Jul 19, 2020
Imagine:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat duminică faptul că din Evanghelie Biserica a învățat să aibă grijă de cei bolnavi. Patriarhul a făcut referire la textul .....
Data: Jul 19, 2020
Părintele Arsenie Papacioc s-a stins din viață în data de 19 iulie 2011 în obștea monahală căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani, la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol.
Îndemnurile sale făceau adesea referire la dragoste și la suferință. Patriarhul Daniel
Data: Jul 19, 2020
Preasfințitul Părinte Antonie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la biserica Acoperământul Maicii Domnului din orașul Dondușeni, din nordul Basarabiei. Ierarhul a vorbit despre rolul părintelui .....
Data: Jul 20, 2020
Episcopul Vincenţiu al Sloboziei şi Călăraşilor a slujit duminică la Mănăstirea Frățilești-Sudiți,
Data: Jul 20, 2020
O statuie din bronz reprezentând pe Regina Maria a fost dezvelită, sâmbătă, la Giurgiu, cu prilejul împlinirii a 82 de ani de la moartea sa, informează Agerpres.
Episcopia Giurgiului a fost reprezentată la .....
Data: Jul 20, 2020
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. Ierarhul a vorbit despre personalitatea Sfântului Prooroc Ilie, subliniind că a fost plin de râvnă pentru mărturisirea adevăratului Dumnezeu într-o epocă în care Poporul Ales, sub .....
Data: Jul 20, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).