Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat joi, la Paraclisul Istoric al Reședinței Patriarhale, cinci hirotesii întru protosinghel. „Această cinste înseamnă și o responsabilitate în plus”, a precizat Patriarhul României. Preafericirea Sa a evocat cuvintele savantului Nicolae Iorga, care afirma că „fiecare treaptă urcată în viață este un nou altar de jertfă”.
Peafericirea Sa a mai a spus că ridicarea în rang primită de cei cinci monahi reprezintă o dovadă de apreciere pentru slujirea făcută până în prezent, dar și o încurajare pentru lucrarea lor viitoare.
„Protosinghelul, fiind un rang mai mare, este îndemnat să fie model, pildă de credință, de viețuire, de ascultare și, în mod deosebit, pildă de rugăciune și de îndrumare duhovnicească a celor care vin să se spovedească”, a mai afirmat Părintele Patriarh Daniel.
„Această ridicare în rang înseamnă purtarea crucii”, a adăugat Preafericirea Sa.

„Întrucât ne aflăm spre sfârșitul Postului Sfintelor Paști, cu puțin timp înainte de intrarea Domnului în Ierusalim și apoi urmează Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, e bine ca în această perioadă să intensificați rugăciunea și să intensificați și grija pentru mântuirea credincioșilor – pentru obștea monahală, dar și pentru credincioșii care vin mai intens în aceste zile pentru Spovedanie și Împărtășanie”, i-a mai sfătuit Preafericirea Sa pe noii părinți protosingheli.
„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simțim bucuria faptului că, atunci când ne-a chemat la preoție, ne-a ales nu pentru că suntem mai buni decât alții, ci pentru că, în iubirea Lui milostivă, ne-a dăruit o întâietate, a arătat o preferință”, a mai spus Patriarhul Daniel.

„Și aceasta înseamnă că noi, când suntem preferați, trebuie să răspundem cu o intensitate mai mare a credinței, a rugăciunii și a faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire”, a încheiat Patriarhul României.
Au fost hirotesiți întru protosinghel ieromonahii Arsenie Irimiea de la Schitul Darvari, Antim Bâru de la Mănăstirea Chiajna-Giulești, Augustin Mazgoiu de la Mănăstirea Ceptura, Antipa Burghelea de la Mănăstirea Antim – Paraclis Patriarhal și Serafim Moraru de la Mănăstirea Radu Vodă.
Vezi și:
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 352
Id: 76696
Data: Apr 15, 2022
Imagine:
Parohia Corneşti din judeţul Cluj a organizat marţi un concert caritabil de pricesne în vederea construirii Așezământului de copii „Sfânta Sofia” al parohiei.
Evenimentul, intitulat „Pași spre Înviere”, a avut loc de la ora .....
Data: Apr 15, 2022
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a slujit în Duminica Floriilor la Catedrala Patriarhală și a vorbit la predică despre Intrarea Mântuitorului în Ierusalim unde a fost primit ca un mare împărat.
„Merita cu .....
Data: Apr 18, 2022
Vorbind despre ungerea picioarelor Mântuitorului cu mir de mare preț, Patriarhul Daniel a subliniat în Duminica Floriilor că cinstirea lui Dumnezeu prin obiecte sau gesturi de mare preț nu trebuie pusă în concurență cu ajutorarea săracilor.
Patriarhul a relatat
Data: Apr 18, 2022
Preoții și voluntarii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care lucrează cu refugiații din Ucraina sunt pregătiți să anticipeze și să prevină traficul de persoane.
O primă instruire de tip TOT (training of trainers – pregătirea instructorilor) a avut loc .....
Data: Apr 18, 2022
Radio Trinitas a împlinit 24 de ani de emisie. Prima transmisiune difuzată în seara zilei de 17 aprilie 1998, Sfânta și Marea Vineri din acel an, a fost slujba Prohodului Domnului, de la Catedrala mitropolitană din Iași.
Radio Trinitas transmitea atunci din .....
Data: Apr 18, 2022
Patriarhul Daniel s-a întâlnit sâmbătă cu reprezentanții Paracliselor Patriarhale pentru a le mulțumi că susțin activitatea mediatică a Patriarhiei Române.
Întâlnirea a avut loc imediat după
Data: Apr 18, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Comoara intelepciunii - Adevarata intelepciune
Comoara intelepciunii - Rugaciunea naufragiatilor
Comoara intelepciunii - Comunicarea intre oameni
Comoara intelepciunii - Nepatimirea celui simplu
Comoara intelepciunii - Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare
Comoara intelepciunii - Cum dobandim smerenia
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).