Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au donat vineri două tone de cartofi pentru Centrul Social Pro Vita de la Valea Plopului. Fondatorul acestuia, Părintele Nicolae Tănase, le-a mulțumit Voluntarilor CMN pentru sprijinul material oferit constant și Părintelui Patriarh Daniel, care donează lunar bani pentru așezământ.
Având în vedere că vizitele voluntarilor sunt constante de câțiva ani, Părintele Tănase a spus că acest lucru este foarte important din mai multe motive: „Primul motiv este că e un ajutor. Al doilea, că este susținut și nu din când în când. Și al treilea, că se face cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care este în al treilea an în care lunar ne trimite bani”.
„Suntem în centrul preocupărilor vizavi de ajutor, lucru important pentru noi din punct de vedere al încurajării și al conjuncturii materiale”, a adăugat Părintele Nicolae Tănase. El a afirmat că, deși sprijinul primit din societate a scăzut în perioada de pandemie, ajutorul Voluntarilor CMN este consecvent și, prin aceasta, foarte important.
Centrul Social Pro Vita de la Valea Plopului are 365 de beneficiari, din care 267 sunt copii, iar restul sunt mamele lor și persoane vârstnice.
Acțiunea Voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) a făcut parte din campania „Implică-te, împreună reușim mai mult”, prin care se oferă sprijin concret persoanelor vulnerabile din zona rurală.
Tot vineri, voluntarii au ajuns și în localitatea prahoveană Hătcărău, unde au oferit alimente de bază și produse de igienă pentru 15 familii.
„Ne bucură foarte mult să venim în sprijinul persoanelor aflate în dificultate”, a spus Dănuț Prună, coordonator de voluntari. „Cunoaștem preoți frumoși, oameni frumoși, care se descurcă tot mai greu. În mediul rural sunt tot mai puține locuri de muncă, condițiile de viață sunt precare, dar acești oameni își pun nădejdea în Dumnezeu.”
În șase luni, prin campania „Implică-te, împreună reușim mai mult”, Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au vizitat 137 de localități din 22 de județe și au oferit 3.500 pachete în valoare de 215.580 lei.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recomandat marți ca parohiile să intensifice activitățile dedicate familiilor și a îndemnat credincioșii să cultive prin rugăciune și fapte bune educația creștină și spiritul filantropic în familie și societate.
Data: Sep 29, 2020
Universitatea Babeș-Bolyai l-a invitat pe Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române și fost rector al instituției, să vorbească în
Data: Sep 29, 2020
Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei
Se împlinesc 110 ani de la naşterea unuia dintre marii duhovnici români ai secolului trecut: Părintele Arsenie Boca. De-a lungul timpului, acesta a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop. Teolog, pictor și duhovnic, .....
Data: Sep 29, 2020
Pentru a se evita aglomerația, Arhiepiscopia Iașilor deschide mai devreme pelerinajul din acest an la Sfânta Parascheva. Racla cu cinstitele moaște va fi scoasă din catedrală și așezată în baldachinul din curtea ansamblului mitropolitan joi, 08 octombrie .....
Data: Sep 29, 2020
„Minunea Pescuirii minunate nu anticipează doar momentul chemării lor la apostolat, cât mai ales ne oglindeşte Biserica în misiunea sa”.
„Atunci, ei îndată au lăsat toate şi L-au urmat pe Hristos, pentru a fi martori ai încercărilor, dar şi ai .....
Data: Sep 29, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).