In Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, astazi, 19 septembrie, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a oficiat Sfanta Liturghie la Manastirea Sfanta Cruce din Oradea. Alaturi de Preafericirea Sa s-au aflat urmatorii ierarhi, membrii ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane: Inaltpreasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, Inaltpreasfintitul Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, Inaltpreasfintitul Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, Inaltpreasfintitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Inaltpreasfintitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei si Harghitei, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfintitul Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului, Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfintitul Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, Preasfintitul Siluan, Episcopul romanilor ortodocsi din Ungaria, Preasfintitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei si cu Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului. Desi vremea nu a fost favorabila si a plouat torential, la slujba au participat peste o mii de credinciosi. In cuvantul sau de invatatura, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a vorbit despre libertatea si responsabilitatea cu care ne-a inzestrat Mantuitorul Hristos aratand ca Dumnezeu uneste libertatea cu responsabilitatea: Omul este liber sa aleaga. El este si responsabil. Cine nu are libertatea de a alege nu i se poate cere responsabilitate pentru faptele sale. Cu alte cuvinte Dumnezeu uneste libertatea cu responsabilitatea. Noi avem libertatea de a raspunde sau de a nu raspunde lui Dumnezeu, insa consecintele nu sunt neutre. Cine voieste sa urmeze pe Hristos primeste mantuirea. Cine nu-L urmeaza pe Hristos pierde mantuirea. De aceea, spune Mantuitorul ca sufletul este calitatea cea mai de pret pentru ca el, fiind chipul lui Dumnezeu, valoreaza mai mult decat intreaga lume materiala, decat toate galaxiile la un loc. Tot ceea ce este creat, material, nu are atata valoare cat sufletul unui om. Tocmai pentru ca omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu cel Vesnic si este chemat la viata vesnica . De asemenea, Preafericirea Sa a explicat ce inseamna lepadarea de sine: Ce inseamna lepadarea de sine? Intr-o lume in care se pune mult accentul pe eu , pe dezvoltarea personalitatii, pe afirmarea de sine, pe scoaterea in evidenta a calitatilor, a bogatiei, a rangului, a influentei in societate, este foarte greu sa vorbim de lepadarea de sine cand totul este bazat pe afirmarea de sine, pe iubirea de sine, pe lauda de sine, pe autoapreciere. Lepadarea de sine nu inseamna o negare de sine si o depersonalizare. Lepadarea de sine pe care o cere Mantuitorul Iisus Hristos este schimbarea modului de a gandi si de a fi, schimbarea modului de a gandi si a trai. Aceasta inseamna trecerea de la o existenta egoista la o existenta altruista, trecerea de la preocuparea de sine, intr-un egoism care sufoca sufletul omului, la viata de comuniune cu Dumnezeu si cu semeni. Lepadarea de sine inseamna lepadarea modului de egoist de a trai in lumea aceasta, gandindu-ne doar la noi insine. Cand omul se leapada de sine se gandeste sa-i multumeasca Dumnezeu pentru darul vietii, sa iubeasca pe parinti, pe frati si pe cei din jurul lui, si astfel prin iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni omul se leapada de sine pentru ca trece de la forma de viata egoista la o viata comunitara si comunionala. Deci, lepadarea de sine inseamna eliberarea din propria inchisoare a egoismului pentru a putea iubi pe Dumnezeu si pe semenii nostii fara patima, adica sa-i iubim dezinteresat, nepatimas. Lepadarea de sine inseamna a privi lumea ca un dar al lui Dumnezeu, nu ca pe o prada care trebuie exploatata, consumata in uitare de Creatorul care a facut lumea aceasta. Lepadarea de sine inseamna un mod de viata euharistic, adica de recunostinta adusa lui Dumnezeu, de bucurie a primirii darurilor de la El si a inmultirii darurilor primite de la Dumnezeu. Aceasta lepadare de Sine face pe om iubitor de Dumnezeu si de semeni . Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a accentuat faptul ca asumarea crucii este o conditie a mantuirii noastre: Cel ce nu poate sa-si ia crucea, sa-si asume conditia vietii in care simte ca nu poate implinii omul tot ceea ce doreste, acela nu poate sa se mantuiasca pentru ca nu poate sa-si asume existenta sa intr-o stare de pace sufleteasca, ci devine tot timpul un cartitor, un razvratit, un om care judeca pe Dumnezeu si pe semenii sai pentru ca este nefericit. Omul care nu da sens suferintei sale, nu-si asuma crucea, ajunge la deznadejde sau la razvratire. Foarte multi oameni, pentru ca nu au putut da sens suferintei lor in viata, s-au sinucis, sau au fost tot timpul razvratiti, cartitori, reprosand totdeauna altora starea lui neasumata. Insa, Mantuitorul ne spune ca trebuie sa ne luam crucea noastra si sa-I urmam Lui. […] Crucea de care ne vorbeste Mantuitorul in Evanghelia de astazi este interioara si nu exterioara, nu se poarta pe umeri, ci se poarta in sufletul si in trupul nostru. Este o stare a vietii, o stare a vietii ca neimplinire, ca un ideal neimplinit, ca o lipsa, ca o limitare. Deci, fiecare om are crucea ca rastignire intre ideal si realizare, intre ceea ce isi propune ca ideal si ceea ce a realizat ca fapta concreta. De asemenea, crucea poate fi traita si ca o suferinta, ca o intristare ca o neimplinire, cum a spus poetul George Cosbuc: 'viata aceasta este bun pierdut, de n-ai trait cum ai fi vrut'. Pentru un om crucea poate fi o copilarie trista pentru ca a ramas orfan de timpuriu, pentru altul crucea a fost o tinerete zbuciumata, iar pentru altul o casnicie nereusita, pentru ca nu a fost armonie in familie, pentru ca a avut copii si i-a pierdut, sau nu a avut deloc. Pentru altul crucea poate sa fie o boala incurabila, pentru altul crucea poate sa fie o privare de libertate fara ca el sa fie vinovat. Astfel, fiecare om are o cruce, mai mica sau mai mare, pe care o poarta toata viata, sau in timpul vietii sale in diferite perioade. Unii poarta cu greu crucea suferintei pentru boala, iar altii poarta cu greu crucea saraciei impuse, nu de buna voie asumata. In orice situatie, Mantuitorul ne indeamna sa nu purtam crucea singuri pentru ca suferinta ne poate duce la insingurare si la deznadejde, la pierderea rabdarii si a sensului vietii. El zice: 'Sa-si ia fiecare crucea sa si sa-mi urmeze Mie' . La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a oferit Preasfintitului Sofronie, Episcopul Oradiei, o sfanta cruce si un engolpion si a rugat pe Hristos Domnul sa-i daruiasca bucuria aceasta a purtarii crucii spre lumina Invierii in toate cele ce vor fi realizate in Eparhia Oradiei. Maicii starete, monahiei Mina, i-a fost acordat ordinul Sfintii Imparati Constantin si Elena , iar Manastirii Sfinta Cruce Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a oferit mai multe daruri, printre care o cruce de binecuvantare, Biblia in format mare, Editia jubiliara a Sfantului Sinod din anul 2008, o carte in care este explicat Crezul Ortodox, volumul Fericitului Augustin Despre Credinta si Crez , volumul Dionisie Exiguul-Parintele Erei Crestine dar si volumul, Libertate pentru comuniune – Lucrarea Bisericii in Societate, anul 2009 . Tuturor copiilor prezenti, dar si credinciosilor, Preafericirea Sa le-a daruit iconite. La randul sau, Preasfintitul Parinte Sofronie a daruit Patriarhului Romaniei, din partea Eparhiei Oradiei, un vesmant pe care sunt brodati sfinti romani, confectionat in atelierele Manastirii 'Sfanta Cruce'. Astazi este a treia zi a vizitei canonice pe care Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane o efectueaza in Episcopia Oradiei, vizita prilejuita de implinirea, in anul 2010, a 90 de ani de la reinfiintarea acestei eparhii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 962

Id: 9035

Data: Sep 19, 2010

Imagine: