La finalul predicii rostite duminică, Patriarhul României a subliniat că singurele comori care contează cu adevărat sunt cele pe care omul le ia cu sine la finalul vieții, adică „cuvântul bun și fapta bună”.
„Milostenia este calea spre mântuire”, a fost concluzia Preafericirii Sale la textul evanghelic despre „Dregătorul bogat și păzirea poruncilor”.
„O mulțime de oameni bogați, din motive diferite, ca urmare a căutării lor, a unor situații dificile din viața lor, a unei boli, a pierderii unei ființe dragi, adesea și-au schimbat viața: au vândut averile și au zidit biserici, case pentru bolnavi, orfani, pentru bătrâni sau copii. Au transformat averile lor în comori cerești”.
Motivul? Au înțeles „că omul nu ia din lumea aceasta cu el nimic material”.
Dar, a spus Patriarhul Daniel, „Fiecare om ia cu sine, în sufletul său, când se desparte de trup – adică de lucrurile materiale – lumina faptelor milostive”.
„Acestea sunt comorile: cuvântul bun și fapta bună, toate izvorâte din iubire smerită și milostivă, darnică, generoasă”.
Părintele Patriarh a spus că citirea evangheliei despre „Dregătorul bogat” este fixată de Biserică în această perioadă a postului Nașterii Domnului pentru ca să învățăm „cât de mare este patima lăcomiei de avere, care poate deveni un obstacol în calea mântuirii și cât de mare este milostenia care devine cale spre mântuire”.
„În esență, Evanghelia ne spune că nu e suficient să fim evlavioși și cu viață curată ci, pe lângă evlavia izvorâtă in credință și pe lângă viața curată împlinind poruncile lui Dumnezeu, omul trebuie să fie și milostiv, să fie asemenea lui Dumnezeu cel milostiv”.
Nu poți scăpa spontan de patima lăcomiei de averi
Auzind ucenicii „că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu” au întrebat „Atunci cine se poate mântui?”. Mântuitorul le-a răspuns că „cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu”.
„Iisus vrea să spună că omul bogat și prea mult atașat de averile sale materiale, limitate și trecătoare nu se poate schimba ușor, ci numai cu ajutorul harului dumnezeiesc”, a semnalat Patriarhul.
„Convertirea – împlinirea sfatului lui Iisus dat acestui dregător bogat de a vinde averile, de a le împărți săracilor și de a-i urma Lui – nu se putea realiza deodată, spontan. Era nevoie de un timp de luptă cu sine însuși dar și de cerere a ajutorului lui Dumnezeu prin rugăciune; ca să poată înțelege că el nu pierde aceste averi materiale, ci le transformă în comori cerești prin milostenie, prin dărnicie, prin ajutorarea săracilor”.
După ce vede că dregătorul bogat s-a întristat, Mântuitorul nu insistă să-l convingă, a remarcat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. „Îl lasă în întristarea lui, pentru ca el să se lupte singur cu sine și, în mod liber mai târziu să ia decizia de a urma sau nu sfatul Mântuitorului”.

La final, Patriarhul a semnalat că Evanghelia nu îndeamnă pe dregător doar să-și vândă averile și să le împartă săracilor ci îi spune „apoi vino și urmează-mi Mie!”, ceea ce, potrivit unei tradiții s-a și întâmplat după mai bine de un an de frământări.
„Tradiția spune că acest tânăr după ce a vândut averile și a împărțit banii săracilor a devenit ucenic al lui Iisus, iar mai târziu a ajuns episcop în Asia Mică. (…) De aceea, Evanghelia se încheie cu această vedere profetică a Mântuitorului Iisus Hristos că ‹cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu›”.
În fiecare post, Basilica.ro se recomandă ca tovarăș de drum care vă invită să descoperiți diverse poteci spre Rai. În acest Post al Nașterii Domnului, îndemnul nostru este #ÎnDarSăDați.
Sub această etichetă vom descoperi împreună, în continuare, atât pe basilica.ro, cât și pe rețelele de socializare, numeroase daruri de suflet: sfaturi pentru acest post, recomandări de lectură, Factbox-uri despre Nașterea Domnului, colinde, dar și campanii sociale, ocazii de a dărui sau exemple constructive de ajutorare a semenilor.
Foto: Arhivă Basilica.ro
Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 256
Id: 72030
Data: Nov 29, 2020
Imagine:
A apărut Manualul de Religie Ortodoxă pentru Clasa I realizat de Cristian Alexa, Inspector școlar pentru disciplina Religie (Mun. București), și Mirela .....
Data: Nov 29, 2020
Mitropolitul Ardealului a oficiat duminică slujba Vecerniei şi a Litiei din ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei .....
Data: Nov 30, 2020
Părintele Patriarh Daniel a participat luni la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale. În predica sa dedicată sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, el a explicat că acesta rămâne apostolul cel mai apropiat de români, pentru că le-a creștinat .....
Data: Nov 30, 2020
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, aniversează luni 55 de ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.
Preasfinția Sa s-a născut în 30 noiembrie 1965 în localitatea Târgu-Mureș, .....
Data: Nov 30, 2020
Duminică a fost publicat online, în aplicația Spotify, concertul pe care Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale l-a susținut în 2007 la Palatul Patriarhiei de .....
Data: Nov 30, 2020
Doi ierarhi fac parte dintre cei peste 800.000 de români care își serbează onomastica pe 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
1. Mitropolitul Andrei al Clujului, .....
Data: Nov 30, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).