Evanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35'In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, doi orbi se tineau dupa El strigand si zicand: Miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar dupa ce a intrat El in casa, au venit la El orbii si Iisus i-a intrebat: Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicand: Dupa credinta voastra fie voua! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie. Dar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela. Şi plecand ei, iata au adus la El un om mut, avand demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grait. Iar multimile se minunau, zicand: Niciodata nu s-a vazut asa ceva in Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus strabatea toate cetatile si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia Imparatiei si vindecand toata boala si toata neputinta in popor.'

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneEvanghelia care se citeste la Sfanta Liturghie in Duminica a VII-a dupa Rusalii infatiseaza doua vindecari minunate, savarsite de Mantuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi si a unui mut. Cu toate ca Sfantul Evanghelist Matei prezinta foarte succint aceste minuni, prezentarea sa contine multe si profunde intelesuri, deosebit de folositoare vietii noastre duhovnicesti.

In prim-plan este prezentata vindecarea a doi orbi care, auzind de minunile savarsite de Mantuitorul, Il urmau si Ii cereau cu staruinta sa-i vindece. Ca si in alte cazuri, Mantuitorul Iisus Hristos arata importanta credintei in primirea vindecarii. De aceea, El ii intreaba pe cei doi orbi: 'Credeti ca pot sa fac Eu aceasta?' (Matei 9, 28). Iar ei au raspuns: 'Da, Doamne!' Atunci Iisus a zis catre ei: 'Dupa credinta voastra fie voua' (Matei 9, 29). Şi in clipa aceea 's-au deschis ochii lor' (Matei 9, 30).

Marturisirea credintei este ceruta celor care pot sa o faca

Dupa vindecarea celor doi orbi din Capernaum, ne spune Evanghelia, indata 'au adus la El un om mut, avand demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grait' (Matei 9, 32-33).

Vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos Se comporta diferit in cele doua vindecari consecutive. El asteapta marturisirea credintei, in cazul celor doi orbi, inainte de a-i vindeca, dar nu si de la mutul demonizat, care a fost tamaduit de indata ce a fost adus la Iisus. Mantuitorul nu cere mutului demonizat sa-si exprime credinta, pentru ca acesta nu mai putea sa o faca, nu mai gandea si nu mai era responsabil el insusi de ceea ce facea, ci era condus de un duh rau care pusese stapanire pe el. Ca si in alte situatii similare relatate de Sfintele Evanghelii (cf. Matei 8, 28-34), vedem aici drama omului stapanit de diavolul, caruia i-au fost confiscate gandirea, vocea, vointa, fiind stapanit in mod tiranic de un duh rau. Din acest motiv, Mantuitorul Iisus Hristos n-a mai cerut mutului demonizat marturisirea credintei sale, ci, din iubire milostiva pentru oameni, i-a redat acestuia sanatatea trupeasca si sufleteasca.In cazul omului mut, au fost suficiente credinta si dragostea de aproapele ale celor care l-au adus pe acesta la Iisus si care au crezut ca numai El il poate vindeca.

Orbii tamaduiti binevestesc minunea vindecarii

Dupa ce a vindecat pe cei doi orbi, Mantuitorul Iisus Hristos 'le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie. Dar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela' (Matei 9, 31-32). Intelegem, asadar, ca mai intai Mantuitorul cere credinta celor doi orbi, iar dupa ce i-a vindecat, le porunceste sa nu spuna nimanui ca El i-a vindecat, adica sa nu se laude cu vindecarea primita de la El, nici sa-L laude pe El, Vindecatorul lor.

De ce a facut aceasta? Ca sa ne dea noua pilda de smerenie, ca, dupa ce am savarsit binele, sa nu ne laudam, nici sa asteptam laude de la oameni pentru binele pe care l-am facut lor. Cand Mantuitorul Iisus Hristos le cere celor doi orbi sa nu spuna nimanui nimic despre vindecarea lor, El arata, de fapt, smerenia Sa. (Despre smerenie, Sfantul Isaac Sirul spune ca este 'haina lui Dumnezeu. Caci, Cuvantul Intrupandu-Se, pe ea a imbracat-o si prin ea ne-a vorbit noua, in trupul nostru'.)

Insa cei doi orbi vindecati nu au implinit porunca primita, ci, plini de bucurie si de recunostinta, au vestit in toate partile Capernaumului cat bine le-a facut lor Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut Om pentru mantuirea oamenilor.

In doar cateva versete, Evanghelia acestei Duminici ne prezinta, in acelasi timp, smerenia Mantuitorului si recunostinta celor doi orbi vindecati. Dupa ce acesti doi oameni bolnavi au suferit ani in sir intunericul orbirii, acum, vindecati fiind, au binevestit cu bucurie si recunostinta numele lui Iisus, Vindecatorul lor. Prin fapta lor de recunostinta ei i-au luminat duhovniceste atat pe contemporanii lor, cat si zecile de generatii care au citit sau ascultat aceasta Sfanta Evanghelie, aratand ca recunostinta este o datorie elementara.

Ce invatam din Evanghelia de azi? In primul rand, din atitudinea Mantuitorului Iisus Hristos vedem ca Elasculta rugaciunea celor infirmi sau bolnavi.

In al doilea rand, Mantuitorul, voind sa-i invete pe toti oamenii cat de necesara este credinta pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, ii intreaba pe cei doi orbi daca au credinta. Desigur ca ei aveau credinta, din moment ce staruiau atat de mult ca sa fie vindecati. Hristos Domnul cunostea ca ei cred in puterea Lui vindecatoare, dar pentru a arata tuturor ca este necesara credinta puternica in Dumnezeu cand cerem de la El o binefacere, i-a intrebat pe acesti orbi daca au credinta.

Iar de la acesti doi orbi invatam sa ne rugam cu staruinta, pentru a dobandi ceea ce ne lipseste. Lipsurile si infirmitatile ne indeamna sa descoperim sensul existentei noastre si sa intelegem ca viata si sanatatea sunt daruri de la Dumnezeu, ca nu noi ne-am daruit viata, ca nu noi ne-am daruit vederea, ci pe toate acestea le-am primit. Noi nu stim cat de mare este valoarea darului vietii si al sanatatii simturilor decat atunci cand acestea ne lipsesc. Cei doi orbi din Capernaum devin pentru noi dascali ai rugaciunii, credintei si recunostintei. Dupa ce au fost vindecati, cei doi orbi au devenit misionari ai credintei, adica vestitori ai iubirii milostive a lui Dumnezeu. Invatam si noi, asadar, de la acestia ca trebuie sa avem credinta tare cand trecem prin incercari si sa cerem cu staruinta lui Dumnezeu ajutorul Sau, sa ne vindece de orice boala si de orice neputinta. Insa, dupa ce am primit binefacerea sau vindecarea dorita, trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu, sa-I aratam recunostinta, sa-L marturisim pe El ca fiind Binefacatorul, Doctorul si Mantuitorul sufletelor si al trupurilor noastre.

Poporul se minuna si se bucura de lucrarea vindecatoare a lui Iisus, insa fariseii invidiau pe Iisus si-L defaimau

Din Evanghelia acestei Duminici a VII-a dupa Rusalii aflam ca multimile se minunau, deoarece niciodata nu mai vazusera o putere vindecatoare ca aceea a Mantuitorului Iisus Hristos. Pe de alta parte, fariseii Il invidiau pe Mantuitorul Iisus Hristos, pentru ca El avea mai multa popularitate decat ei. De aceea ziceau cu rautate ca Iisus scoate demonii cu domnul demonilor. Asadar, in timp ce poporul se bucura ca Hristos vindeca pe cei suferinzi, fariseii se intristau. Din cauza rautatii lor, ei nu se puteau bucura de iubirea milostiva pe care o arata Iisus Hristos oamenilor. Deci, din invidie si rautate, fariseii Il denigrau pe Iisus, Il calomniau si rastalmaceau lucrarea Lui, dandu-i un sens negativ si spunand ca El alunga pe demoni cu putere demonica. De fapt, boala invidiei fariseilor fiind una ascunsa in suflet era mai grea decat orbirea trupeasca a celor doi orbi din Capernaum si decat mutenia omului chinuit de diavol. De ce? Deoarece vindecarea bolnavilor de orbire si mutenie a sporit boala invidiei fariseilor care-L urau pe Iisus.

Referindu-se la patima invidiei, Sfantul Ioan Gura de Aur zice:

'Nu este pacat mai rau decat invidia. Desfranatul, chiar daca simte oarecare placere, savarseste pacatul in scurta vreme; invidiosul insa se chinuie si se pedepseste pe sine insusi inaintea celui invidiat, iar pacatul lui nu inceteaza niciodata, ci lucreaza necontenit.

Dupa cum porcul se bucura de mocirla, iar diavolul de vatamarea noastra, tot asa si invidiosul se bucura de raul semenului sau.Atunci se linisteste si rasufla usurat, cand peste semenul sau a venit un necaz sau o rusine; socoteste nenorocirile altora propriile sale bucurii, iar fericirea si bunastarea altora, propria sa nenorocire. Nu urmareste sa aiba el bucurie, ci semenul sau sa aiba necazuri si scarbe.Nu merita, oare, sa lovesti cu pietre si sa stalcesti in batai pe acesti oameni ca pe cainii turbati, ca pe diavolii afurisiti si ca pe iele? Dupa cum unii gandaci se hranesc cu murdarie omeneasca, tot asa si invidiosii se hranesc cu nenorocirile altora: sunt dusmanii si vrajmasii oamenilor. Celorlalti oameni le e mila cand se junghie un animal; dar tu, invidiosule, devii fiara, tremuri, te ingalbenesti la fata cand vezi ca unui om ii merge bine' (Omilii la Matei, omilia XL).

Iar in alta parte, acelasi Sfant Parinte zice:

'Dupa cum viermele nascut de lemn mananca mai intai lemnul care l-a nascut, tot asa si invidia strica mai intai sufletul celui care a nascut-o si aduce peste cel invidiat cu totul altceva decat doreste. Nu mi te uita, iubite, ce se intampla celor invidiati la inceput, ci priveste sfarsitul. Gandeste-te ca rautatea celor ce invidiaza aduce mai mare stralucire celor invidiati. Cei invidiati atrag pe Dumnezeu in ajutor si se bucura de harul Cel de sus, iar invidiosul, lipsit de acest har, cade usor in mana tuturora si, inainte de a fi biruit de dusmani, e biruit de propria lui patima, pentru ca, mancat ca de niste falci nevazute, ajunge, ca sa spun asa, de se ineaca. Cunoscand, dar, acestea, sa fugim, va rog, de vatamarea acestei patimi, sa o izgonim cu toata puterea din sufletul nostru.Este mai pierzatoare decat toate patimile; ne vatama insasi mantuirea noastra. Diavolul este izvoditorul ei' (Omilii la Facere, omilia XLVI).

In concluzie, Sfantul Ioan Gura de Aur constata:

'Chiar de ar face cineva minuni, chiar de ar trai in feciorie, chiar de ar posti, chiar de s-ar culca jos pe pamant, si prin aceste virtuti ar ajunge la inaltimea ingerilor, totusi pentru o asemenea fapta (a invidiei) va fi mai pangarit decat curvarii si preacurvarii, si mai nelegiuit decat talharii si profanatorii de morminte' (Omilii la Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel, omilia VII).

Hristos merge spre cei suferinzi pentru a-i vindeca

Evanghelia de astazi se incheie cu urmatoarele cuvinte: 'Iisus strabatea toate cetatile si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia Imparatiei si vindecand toata boala si toata neputinta in popor' (Matei 9, 35). Observam din Sfintele Evanghelii ca puterea vindecatoare a Mantuitorului insoteste intreaga Sa misiune. De asemenea, vedem ca El cutreiera cetati si sate, merge sa vindece bolnavii din popor, nu asteapta pe toti sa vina la El, in Capernaum.

Mantuitorul Iisus Hristos binevesteste mai intai El Insusi Evanghelia Imparatiei cerurilor si apoi trimite si pe ucenicii Sai, aratandu-le cum trebuie sa binevesteasca Evanghelia. Atat in cazul Mantuitorului, cat si in cazul ucenicilor Sai, binevestirea Evangheliei a fost insotita de vindecari miraculoase si de eliberarea oamenilor posedati de diavoli. Prin aceasta noi invatam permanent ca Biserica lui Hristos, deodata cu predicarea cuvantului Evangheliei, trebuie sa savarseasca si faptele credintei evanghelice, sa aline suferinta, sa-i ajute pe oameni sa se elibereze de durere, de necazuri, de ispite, de legaturi care ingreuiaza si intristeaza viata lor.

Evanghelia acestei Duminici ne indeamna si pe noi sa-i ajutam pe cei intristati si bolnavi. Astfel, suntem indemnati sa devenim mai mult Trupul Sau tainic, adica Biserica, mainile iubirii milostive a lui Iisus prin darnicia noastra, pentru a aduce mangaiere celor bolnavi, flamanzi, saraci si tuturor celor care cer ajutorul lui Dumnezeu. IarDumnezeu daruieste ajutorul Sau celor in nevoi folosind adesea mainile milostive ale celor care asculta Evanghelia si implinesc poruncile iubirii Mantuitorului in relatiile cu oamenii.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa simtim bucuria si chemarea sfanta de a fi mainile iubirii lui Hristos, care ajuta pe semenii nostri aflati in suferinta, in necazuri, in singuratate si in deznadejde. Numai asa simtim ca Evanghelia iubirii lui Hristos este Evanghelia mantuirii si a vietii sfinte din Imparatia cerurilor, spre slava Preasfintei Treimi si binele oamenilor. Amin.

* Text revizuit de autor in anul 2011

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 663

Id: 15494

Data: Jul 30, 2011

Imagine: