Patriarhul Romaniei la Manastirea Samurcasesti

]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat astăzi, 20 septembrie 2015, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Samurcășești din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov, unde a participat la Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul României a vorbit despre învățăturile duhovnicești ce se desprind din Pericopa Evanghelică citită astăzi în cadrul Sfintei Liturghii în toate locașurile de cult: „Domnul Iisus Hristos ne învață că grija cea dintâi și cea mai mare pe care trebuie să o aibă omul este mântuirea sufletului. Numai omul a fost creat după Chipul lui Dumnezeu cel Veșnic Viu. Toate celelalte făpturi sunt create de Dumnezeu, dar nu sunt persoane. Însă, persoana umană este creată după Chipul Persoanelor dumnezeiești, după Chipul Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Persoanele dumnezeiești fiind Nesfârșite și Veșnice în viața Lor, omul creat după Chipul Persoanelor divine este chemat la iubire și viață veșnică. De aceea, cea dintâi grijă a omului cât trăiește pe pământ trebuie să fie căutarea vieții veșnice. Această viața veșnică se obține prin unirea omului limitat și muritor cu Dumnezeu cel Nelimitat și Nemuritor”. Preafericirea Sa a arătat că Mântuitorul Iisus Hristos adresează în Evanghelia de astăzi patru îndemnuri care sunt deosebit de importante pentru viața creștinului în lume:„Mai întâi spune: De voiește cineva să vină după Mine, al doilea îndemn este: Să se lepede de sine, al treilea: Să-și ia crucea sa, iar al patrulea: Să-Mi urmeze Mie. Dacă aceste patru îndemnuri le înțelegem ca legate de taina Sfintei Cruci, ele formează o cruce. Cele patru îndemnuri reprezintă etape spirituale în viața omului care ne conduc spre viața veșnică, spre unirea noastră cu Dumnezeu”. Libertatea persoanei este componentă esențială a demnității sale „În primul îndemn vedem cât de mult respectă Hristos Domnul libertatea omului. El nu forțează pe nimeni. El cheamă, dar nu constrânge. Această mare prețuire a libertății omului de către Dumnezeu se explică prin faptul că libertatea persoanei este componentă esențială a demnității sale. Însă, Mântuitorul Hristos vrea să ne atragă atenția că cel care voiește să vină după El se va mântui, iar dacă nu voiește să vină după El va pierde mântuirea. Deci, omul este liber să se unească cu Dumnezeu sau să se despartă de El pentru veșnicie. De aceea, Dumnezeu nu trimite forțat pe cineva în rai sau în iad, ci respectă libertatea omului. De ce trebuie să urmăm lui Hristos? Darul cel mai mare pe care îl poate căuta sufletul credincios este viața veșnică deoarece oamenii sunt creați după Chipul Preasfintei Treimi celei Veșnice. Când urmăm lui Hristos nu mergem după un om muritor, după un lider politic, după un filozof sau după un mare învățat, ci când urmăm lui Hristos noi mergem să urmăm lui Dumnezeu cel Veșnic”, a precizat Preafericitul Părinte Daniel. Lepădarea de sine nu înseamnă depersonalizare, ci o înnoire a persoanei Patriarhul României a vorbit despre semnificația celui de-al doilea îndemn al Mântuitorului: „Ce înseamnă această lepădare de sine? Înseamnă o negare de sine, înțeleasă ca depersonalizare? Nu! Lepădarea de sine pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o cere este nu depersonalizare, ci o înnoire a persoanei. Ea înseamnă schimbarea felului de a fi și de a viețui, adică să nu mai trăim în mod egoist, numai cu gândul la noi înșine, ci mai întâi să ne gândim la Dumnezeu, Izvorul vieții noastre, și la cei din jurul nostru. Cu alte cuvinte, lepădarea de sine înseamnă renunțarea la iubirea de sine egoistă sau pătimașă pentru a dobândi iubirea smerită și sfântă față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Omul care se leapădă de sine nu se depersonalizează, ci persoana sa începe să fie asemenea Persoanelor din Sfânta Treime care nu trăiesc pentru Ele însele, ci fiecare Persoană din Sfânta Treime trăiește pentru celelalte două”. Al treilea îndemn al Mântuitorului Iisus Hristos face referire la cruce și la purtarea ei. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat: „Crucea în sens material reprezintă un obiect format din două segmente, unul vertical și altul orizontal. Prin aceasta noi ne referim la cruce ca la ceva ce poate fi văzut și atins. În Evanghelia de astăzi nu este vorba de a purta o cruce de lemn sau din orice alt material, în spate. Atunci când Mântuitorul Iisus Hristos spune: Să-și ia crucea sa, se referă la o cruce duhovnicească, înțeleasă spiritual. Aceasta este crucea vieții, este o stare grea a vieții pe care nu o vedem cu ochii trupești, dar o simțim în viața noastră. Crucea are foarte multe semnificații în viața omului. În sens spiritual, crucea poate să fie constatarea că ne lipsește ceva, că aspirăm spre valori și idealuri infinite, dar repede constatăm că suntem mărginiți în putere și muritori. Crucea mai poate fi și o suferință prelungită sau o nereușită care ne-a marcat viața. Pentru cineva, crucea poate să însemne o copilărie tristă de orfan în care nu a primit iubirea părinților sau o tinerețe zbuciumată, plină de necazuri și încercări, o căsnicie nefericită. Pentru alt om crucea poate să însemne o sărăcie permanentă, o boală incurabilă sau o situație grea din care încearcă să scape cu multă osteneală. Oricum, pentru mulți oameni crucea poate însemna o neîmplinire pe un plan material al vieții care însă poate fi transformată într-o împlinire pe un plan spiritual. Există oameni care au un handicap, nu pot să mai scrie cu mâinile și au învățat să scrie cu picioarele, care au fost orbi și au scris cărți. Unul dintre aceștia a fost părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta care s-a născut orb și a trăit toată viața orb. Însă, părintele Teofil Părăian a ținut o mulțime de cuvântări frumoase și a scris peste douăzeci de cărți. Nevederea fizică era o cruce a vieții pe plan material, dar el a transformat-o într-o biruință în plan spiritual”. Prin crucea suferinței purtată împreună cu Hristos ajungem la bucuria unirii cu Dumnezeu Cel de-al patrulea îndemn al Domnului nostru Iisus Hristos de a-L urma semnifică faptul că nu trebuie să purtăm crucea singuri pentru că nu putem, a arătat Patriarhul României: „Nu putem să suportăm o boală incurabilă cu speranță, cu răbdare și pace sufletească decât dacă cerem necontenit în rugăciune ajutorul lui Dumnezeu. Hristos cel Răstignit și Înviat, care a purtat Crucea până la moarte, dar care a biruit moartea prin Înviere, ajută omului care poartă crucea suferinței, să transforme suferința în biruință, să se apropie mai mult de Dumnezeu, să se curețe de păcate, să devină mai milostiv, iertător și înțelegător. Astfel, prin crucea suferinței purtată împreună cu Hristos ajungem la bucuria unirii cu Dumnezeu. Oamenii care au suferit mult înțeleg mai bine crucea altora. În fața crucii ca suferință nu putem fi niciodată neutrii. Oamenii care suferă mult ori se apropie mai mult de Dumnezeu și de semeni ori se îndepărtează de Dumnezeu și de semeni. Aceștia, fie se răzvrătesc certându-se cu Dumnezeu, ori se roagă mai mult unindu-se cu Dumnezeu”. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Mănăstirii Samurcăşeşti ca semn de preţuire şi binecuvântare mai multe cărţi liturgice şi de cult.

Download: Click for download attached file: Patriarhul Romaniei la Manastirea Samurcasesti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 365

Id: 56173

Data: Sep 21, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei