Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat marți cimitirul Mănăstirii Cernica și a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Dumitru Stăniloae, cu ocazia a 28 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui teolog propus pentru canonizare.
Părintele Patriarh a mers apoi la mormintele celor trei Mitropoliți Primați înmormântați la Cernica – Nifon Rusăilă, Athanasie Mironescu și Konon Arămescu Donici – şi le-a aprins câte o candelă.
Anterior, la Centrul Social – Cultural „Sf. Ier. Calinic de la Cernica” a avut loc Ședința Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La final, Patriarhul României a oferit Diploma și Medalia comemorativă a anului 2021 celor implicați în desfășurarea lucrărilor de sistematizare și reamenajare la cimitirul Mănăstirii Cernica.
„Mulţumim celor care au contribuit la buna organizare şi înfrumuseţare a cimitirului. Este un cimitir plin de personalităţi deosebite din punct de vedere al slujirii Bisericii şi culturii neamului”, a subliniat Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel a apreciat faptul că la intrarea în cimitirul mănăstirii a fost amplasată o hartă cu locurile unde sunt înmormântate personalităţile reprezentative ale Bisericii care odihnesc la Cernica.
Mai multe imagini în Galeria Foto a evenimentului.
Patriarhul Daniel a prezentat marţi două volume având în prim-plan Mănăstirea Cernica. Lucrările au fost dăruite celor care au contribuit la execuţia lucrărilor de sistematizare și reamenajare la cimitirul aşezământului monastic ilfovean.
Este vorba despre „Portrete .....
Data: Oct 5, 2021
Episcopul Hușilor a slujit duminică la Constanța, în Biserica „Buna Vestire”. Ierarhul le-a vorbit constănțenilor prezenți la Sfânta Liturghie despre etapele pe care Domnul ne învață să le urmăm pentru a reuși să împlinim porunca iubirii.
PS Ignatie a spus că textul .....
Data: Oct 5, 2021
Mitropolitul Irineu al Olteniei împlineşte miercuri trei decenii de la hirotonia în Arhiereu.
Înaltpreasfinția Sa a făcut studii la Seminarul Teologic din Craiova (1975-1980) și la Institutul Teologic din București (1981-1985).
Între 1985-1986 urmează .....
Data: Oct 6, 2021
La Biserica Zlataust din Iași va fi oficiată joi o slujbă de pomenire pentru renumitul cobzar Barbu Lăutaru, de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 163 de ani. Parastasul va începe la ora 10:00.
„La momentul comemorativ va participa Preasfințitul Antonie, .....
Data: Oct 6, 2021
Arhiepiscopia Iaşilor a anunţat care va fi programul pelerinajului organizat de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Pelerinajul se va .....
Data: Oct 6, 2021
Părintele Dumitru Stăniloae a fost pomenit marți în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 28 de ani de la trecerea .....
Data: Oct 6, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).