Patriarhul Daniel a răspuns luni la întrebările primite de la tinerii participanți la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. Cea de a doua s-a referit la lupta tinerilor de azi cu duhul lumii. La ce ne împotrivim, de fapt, și cum să o facem? Patriarhul a răspuns că rezistența prin credință și cultură este cheia, iar credința să nu fie simplă convingere intelectuală, ci relație vie cu Dumnezeu.
Întrebarea Monicăi Drăgan, studentă în Elveția:
- Nicolae Steinhardt spunea: „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată”. În contextul istoric actual, care este valul căruia noi, generația de azi, trebuie să ne împotrivim și cum trebuie să facem acest lucru?
Părintele patriarh i-a răspuns, printre altele:
- „Rezistența prin credință și cultură este foarte necesară.”
- „Noi, când suntem întrebați «De ce crezi în Dumnezeu?», răspundem: «Pentru că m-am hotărât să trăiesc veșnic»”.
- „Credința nu este o simplă convingere intelectuală, este o relație eternă cu Dumnezeu Cel veșnic viu și această relație începe prin Botez.”
- „Viața veșnică nu este viața de după moarte, ci este viața ca relație a omului muritor cu Dumnezeu Cel veșnic viu.”
- „Deci este mare nevoie, când ne asaltează ideologii ateiste, să ne întărim și mai mult credința. Și credința se întărește nu doar printr-o crispare voluntaristă, ci mai ales prin rugăciune.”
- „Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții, nu prin alte forme de secularizare.”
Redăm în continuare răspunsul integral oferit de Patriarhul Daniel la cea de a doua întrebare primită la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. Intertitlurile aparțin redacției.
Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții
Răspunsul patriarhului la a doua întrebare primită la Congresul Studențesc Aniversar de la Putna
Valul acum este o slăbire a credinței, o revenire spre forme mai subtile de ateism, de aceea, rezistența prin credință și cultură este foarte necesară.
Atunci când slăbește credința în societate și când se îngustează orizontul spiritual al oamenilor și totul este redus la existența biologică și telurică, este mare nevoie să ne reamintim cuvintele Mântuitorului, Care spune: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi” (Ioan 11, 25). Deci credința este izvor de viață veșnică. Noi, când suntem întrebați „De ce crezi în Dumnezeu?”, răspundem: „Pentru că m-am hotărât să trăiesc veșnic”.
Botezul ca punere în relație cu Dumnezeu
De aceea, credința nu este o simplă convingere intelectuală, este o relație eternă cu Dumnezeu Cel veșnic viu și această relație începe prin Botez. Noi, când botezăm un copil, nu botezăm un „mormoloc”, ci o persoană. De aceea, copilul de patru-șase săptămâni are un chip și i se dă un nume și se pune în relație cu Persoanele divine și eterne ale Sfintei Treimi. Aceasta înseamnă a fi botezat în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh: a plonja, a se adânci în iubirea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
Cuvântul „botez” în limba greacă înseamnă „afundare”. [Copilul] este afundat în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi. Și asta se vede în comportamentul copiilor după Botez. Sunt mai pașnici, mai liniștiți. În Banat, masa care se oferă după botez se numește „omenie”. Pentru că acesta, copilul botezat, este un deplin.
Noi nu amânăm după botez nici mirungerea (sau confirmarea de la catolici), și nici împărtășirea, ci în aceeași zi se botează, se mirunge cu darurile Duhului Sfânt și se împărtășește copilul. Este mebru deplin al Bisericii lui Hristos. E pus în relație cu iubirea Preasfintei Treimi.
Ce este viața veșnică
Viața veșnică nu este viața de după moarte, ci este viața ca relație a omului muritor cu Dumnezeu Cel veșnic viu. Ultimul articol din Crez este: „Aștept învierea morților; Și viața veacului ce va să fie”. Dacă nu ar fi acest articol, atunci Crezul s-ar reduce la o simplă morală. Dar noi nu cultivăm simple convingeri intelectuale, ci o relație de iubire eternă.
Cum sună formula liturgică? „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.” Deci eu trebuie să trăiesc veșnic ca să pot, în veșnicie, să laud pe Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – acum, adică în această viață, și pururi, adică totdeauna, și în vecii vecilor. De aceea, Biserica este arvună a vieții veșnice.
Toate ideologiile duc pe om până la mormânt. Ultimul lor cuvânt este moartea. La noi, ultimul cuvânt este învierea de obște și viața veșnică.
Răspunsul la ateism: rugăciunea
Deci este mare nevoie, când ne asaltează ideologii ateiste, să ne întărim și mai mult credința. Și credința se întărește nu doar printr-o crispare voluntaristă, ci mai ales prin rugăciune, rugăciunea în biserică și rugăciunea particulară și rugăciunea scurtă, rostită, așa cum au unii tineri, cu mici metaniere pentru mireni: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Anul viitor este Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și în a fiecărui creștin în Patriarhia Română și Anul comemorativ al Sfinților Isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
Este foarte importantă rugăciunea. Sfântul Isaac Sirul spune: „Iubirea curată se naște din rugăciune”, pentru că, așa cum spune Sfântul Grigorie Palama, rugăciunea nu este numai activitate umană, este și lucrarea lui Dumnezeu în omul care se roagă.
Când omul se roagă, Dumnezeu răspunde strecurând iubirea Sa smerită și milostivă – nu orgolioasă și posesivă – în sufletul celui care se roagă. Cineva spunea că, dacă, după ce te-ai rugat, nu simți pace și bucurie în suflet, înseamnă că ori nu te-ai rugat îndeajuns, ori nu ai fost atent când te-ai rugat și trebuie să mai continui până când simți pace și bucurie în suflet.
Aceasta arată de ce toate întrunirile tineretului ortodox conțin și o parte de experiență liturgică, de relație directă cu Dumnezeu.
Practica credinței în comunism
Acum sunt curente, ideologii, cum au fost tot timpul, au fost vremurile grele ale comunismului, când singura instituție din România care în mod deschis afirma că Dumnezeu există a fost Biserica.
Și-mi aduc aminte, când eram student la Sibiu, că mergeam la Nicula și acolo veneau credincioși, pelerini din toată țara. Plecau pe jos cu o săptămână înainte. Se opreau în fiecare sat, unde făceau un popas, făceau rugăciune și apoi erau cazați la familii credincioase.
Aveau o cântare foarte frumoasă, cu un refren foarte frumos. Refrenul spunea așa: „Ajută-ne, Măicuță, să ne rugăm mereu, / Să credem totdeauna că este Dumnezeu”. Și, când ziceau că este Dumnezeu, băteau și cu piciorul tare, ca să audă cei care nu prea iubeau aceste manifestări.
Cântau toată noaptea. Și noi, ca studenți, am primit de la popor acest entuziasm al unui popor în stare de rugăciune și s-a transmis ca o încurajare. În timpul comunismului, unii părinți nu prea voiau să dea voie copiilor să meargă la Teologie. Unul zicea: „Nu te duce la Teologie. Mergi să te faci medic, cu acești comuniști viitorul este în trecut”. Și mamele mai ales spuneau: „Nu-nu, lasă, că Dumnezeu îi ajută și va trece prin toate greutățile!”
Pe scurt, trebuie să ne împotrivim prin rezistența aceasta a practicii credinței și a unei culturi creștine profunde. Secularizării actuale nu i se poate răspunde decât printr-o sfințenie mai intensă a vieții, nu prin alte forme de secularizare.
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 297
Id: 74512
Data: Aug 19, 2021
Imagine:
Pr. Prof. Daniel Buda, decanul Facultăţii de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, a primit duminică Ordinul „Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul”. Distincţia i-a fost acordată de Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului la .....
Data: Aug 19, 2021
George Enescu s-a născut în data de 19 august 1881 în Liveni-Vârnav din Botoşani. Provenea din familie de preoţi, atât pe linie maternă, cât şi pe linie paternă.
Tatăl său, Costache, a urmat cursurile Seminarului Teologic Veniamin Costachi – Neamţ, dar nu a urmat .....
Data: Aug 19, 2021
Ansamblurile folclorice româneşti „Flori din Bucovina” și „Piatra Șoimului” participă la Festivalul internațional de folclor „Întâlniri Bucovinene”, care are loc la Cernăuţi în perioada 21 – 22 august 2021, informează
Data: Aug 19, 2021
Fotograful ieșean Gheorghiță Epureanu a câștigat Premiul I la Categoria Locuri în cadrul Concursului Internațional OrthPhoto Awards cu un cadru care exprimă solitudine și rătăcire.
L-am rugat pe autor să ne spună povestea din spatele imaginii .....
Data: Aug 19, 2021
Misiunea Diaconia a lansat un apel pentru ajutorarea copiilor din satele Moldovei care au acces limitat la jocuri şi animaţie. Diaconia solicită sprijin pentru „Ludobus”, un proiect prin care „buna dispoziţie, învăţarea şi animaţia .....
Data: Aug 19, 2021
Preotul Sorin Huluță-Saftiuc din Soroca a fost distins luni, 16 august 2021, cu Crucea Mitropoliei Basarabiei.
„Părintele Paroh, în anii săi de activitate, a reușit ca pe malul Nistrului, să ridice o biserică deosebit de frumoasă, de lemn, în stil maramureșean, iar .....
Data: Aug 19, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
31 - IPS Pimen - Cuvant la hramul Pogorarea Duhului Sfant al Manastirii Dragomirna - 31 mai 2015
33 - Protos David Rosca - Despre grijile vietii - 21 iunie 2015
05 - Pr Dumitru Nechita - Duminica Sf Grigorie Palama - 16 mar 2014
12 - Pr David Rosca - Inaltare - 29 mai 2014
20 - Pr Dumitru Nechita - A doua zi de Pasti - 13-04-2015
06 - IPS Pimen - Vindecarea celor zece leprosi - 18 ian 2015
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).