Copiii din parohiile Başeu - Hudeşti și Mlenăuți, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, au beneficiat în cea de-a 22-a zi a lunii august de un pelerinaj gratuit în zona Darabanilor. Cei 20 de elevi au mers astfel "Pe urmele Sfântului Ioan Iacob Românul", care s-a născut pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Prima oprire a fost la Casa memorială "Sfântul Ioan Iacob" din Crăniceni. Aici, copiii au aflat viața sfântului de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani. Copiii au recitat poezii compuse de Sfântul Ioan Iacob și au rămas mirați de simplitatea dar și bogăția duhovnicească cuprinse în aceste mărgăritare lirice. Au sărutat cu evlavie fragmentul din metaniile sfântului și au văzut care este diferența dintre modul de trai al începutului de secol XX și posibitățile de acum. Pelerinii s-au îndreptat apoi spre Mănăstirea Eșanca, unde protos. Bartolomeu a vorbit copiilor despre viața în mănăstire. Părinții parohi de la Bașeu și Mlenăuți împreună cu duhovnicul Mănăstirii Eşanca au oficiat apoi slujba Acatistului Sfântului Ioan Iacob. Părintele Andrei Iulian de la parohia Başeu - Hudeşti a rostit o cateheză despre viața în mănăstire și şi despre vieţuirea călugărilor. "Am fost sprijiniţi de prof. Mirela Mirăuță, directorul Şcolii Hudești, de pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, de pr. Ioan Șusu, parohul din Crăiniceni, de stavrofora Petronia Ilaş, stareţa Mănăstirii Eşanca, de pr. Dumitru Avârvării, parohul Bisericii "Sf. Nicolae" din Darabani, de Gabriela Balahură, muzeograful Casei memoriale din Crăiniceni, şi de Victor Teioșanu, muzeograful Casei memoriale "Leon Dănăilă" din Darabani", a spus pr. Iulian Andrei, care a coordonat împreună cu pr. David Dan Stoian de la parohia Mlenăuţi pelerinajul închinat Sfântului Ioan Iacob.
"Am simțit ajutorul Sfântului Ioan Iacob în acest pelerinaj"
Pelerinajul a continuat la Darabani la Biserica "Sfântul Nicolae", monument istoric, ctitoria lui Theodor Balș, întemeitorul orașului Darabani, și la Biserica "Sfinţii Împărați Costantin și Elena" din oraș, care poartă și hramul Sfântului Ioan Iacob. O oază de cultură a fost la final vizitarea Muzeului "Academician Leon Dănăilă" din Darabani, realizată în cinstea unui om extraordinar care este în viață. "Copiii au fost impresionați atât de icoanele vechi valoroase și de o frumuseșe aparte, cât și de multitudinea de tablouri, unele avaând ca autor pictori renumiți. În acest muzeu se remarcă echilibrul dintre viața simplă dusă de neurochirurgul acad. Leon Dănăilă în copilăria sa, crescut pe prichiciul vetrei, reprezentată de o cameră în manieră țărănească, și darul minunat cu care l-a înzestrat Dumnezeu vizibil prin multitudinea de trofee așezate toate într-o altă cameră. Muzeograful Victor Teișanu a făcut o expunere cu accente moralizatoare pe înțelesul copiilor a vieții lui Leon Dănăilă, fiind interesant cum Dumnezeu face minuni cu copiii proveniți chiar și din medii sărace. Am simțit ajutorul Sfântului Ioan Iacob în acest pelerinaj. De aceea, ne-am dorim să începem noul an catehetic în parohiile Bașeu și Mlenăuți, odată cu începerea anului bisericesc", s-a exprimat pr. Andrei Iulian.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 845
Id: 33333
Data: Aug 23, 2013
Imagine:
Lăcașul de rugăciune dedicat exclusiv acestei etnii, în care va sluji un preotul Spridon Aron Vasile, va fi sfințit duminică, 25 august, de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Biserica cu .....
Data: Aug 23, 2013
Sfântul locaș a beneficiat în ultimii ani de lucrări de renovare și restaurare. Slujba de resfinţire va fi oficiată sâmbătă, 24 august, de la ora 16:30, de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și .....
Data: Aug 23, 2013
Biserica acestei parohii a fost ridicată în urmă cu peste 100 de ani pe locul unui alt sfânt lăcaş din lemn. După cum ne-a relatat pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui, biserica a fost reconsolidată şi reparată de .....
Data: Aug 23, 2013

Data: Aug 24, 2013

Data: Aug 24, 2013

Data: Aug 24, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Duminica Lasatului sec de carne - Predici la Triod
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvant in Duminica Floriilor - Predici la Triod
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in a Cincea Duminica a Postului Mare - Predici la Triod
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Duminica Lasatului sec de branza - Predici la Triod
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in prima Duminica a Postului Mare - Predici la Triod
Sfantul Luca al Crimeei - Cuvant in duminica lui Zaheu - Predici la Triod
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).