Credinciosi ai Parohiei Şerban Voda - Protoieria III Capitala si din alte parohii au participat in perioada 13-19 mai la un pelerinaj organizat prin Agentia de pelerinaj Basilica Travel, la locul in care s-a nascut Sfantul Mare Imparat Constantin, potrivit Ziarul Lumina. De asemenea, pelerinii romani au vizitat si o ctitorie a unui domnitor roman.Intre obiectivele pelerinajului s-au aflat Catedrala Sfantul Sava din Belgrad, Biserica Sfantul Marcu, Manastirea Racoviça, ctitorie a domnitorului Radu I Basarab, fortareata Kalemegdan, orasul Nis, localitatea natala a Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Preot insotitor delegat a fost pr. protoiereu Pompiliu Dinu, al Protoieriei III Capitala, care a precizat ca timp de o saptamana in autocar s-a facut studiu biblic al Noului Testament, s-au tinut ore de istorie bisericeasca universala, de istorie a Bisericii romane, s-au vizualizat harti, dar si activitati de destindere, totul pentru ca fiecare pelerin sa inteleaga frumusetea de taina si intelesul duhovnicesc al calatoriei, precum si mesajul transmis de strabuni, prin vestigiile istorice, dar care ne indeamna sa constientizam rostul si chemarea noastra in vremurile si in locurile in care traim. Trecerea spre Serbia s-a facut pe la Cazanele Dunarii, pe langa chipul lui Burebista, apoi, dincolo de Dunare, prin satele de aromani din Banatul sarbesc, pana ce s-a ajuns la Belgrad. In vechea cetate romana Singidunum, azi Belgrad, am inceput vizita noastra la Catedrala «Sfantul Sava», aflata in constructie, care are o istorie la fel de zbuciumata ca si istoria Catedralei Mantuirii Neamului din Bucuresti. A fost zidita in cinstea Sfantului Sava, apostol al sarbilor, fiu de imparat, care s-a calugarit in Sfantul Munte si s-a intors sa-i crestineze pe sarbi. Drept recunostinta, poporul sarb, pe locul unde turcii lui Sinan Pasa i-au ars sfintele moaste, i-a ridicat una din cele mai frumoase si mai mari biserici europene. Temelia a fost pusa la 10 mai 1939, dar izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial a intrerupt lucrarile. Abia in anul 2000 s-au reluat lucrarile de zidire a catedralei, lacas cu o capacitate de 10 mii de oameni, in cafasul careia incap 800 de coristi, avand 45 de clopote, toate vestind slava lui Dumnezeu. Dupa vizitarea acestui obiectiv, toti pelerinii si-au dat seama cat de importanta este pentru noi Catedrala Mantuirii Neamului, la care lucreaza intregul neam romanesc. Ea va vorbi despre sufletul romanesc, despre credinta lui, si mai ales va fi un semn al recunostintei noastre fata de Dumnezeu, care ne-a ajutat sa trecem peste atatea greutati si sa nu pierim ca alte neamuri, a precizat pr. protoiereu Pompiliu Dinu.Pelerinajul a continuat la Biserica Sfantului Marcu, ctitorie a marelui cneaz Dusan, la Catedrala patriarhala a Serbiei, Biserica Trandafirilor, fortareata Kalemegdan, Biserica Petca, cu hramul Nasterea Maicii Domnului, biserica in care au stat moastele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi inainte de a fi luate si duse la Constantinopol de catre Soliman Magnificul; la Manastirea Racoviça, aflata in apropierea Belgradului, ctitorie a domnului roman Radu I Basarab, zidita intre anii 1377 si 1383 si sustinuta, mai tarziu, prin donatiile Sfantului Martir Voievod Constantin Brancoveanu; la mormantul vrednicului de pomenire patriarh Pavle, si in orasul Nis, localitatea natala a Sfantului Mare Imparat Constantin. Am fost la Nis, in semn de recunostinta fata de marele imparat Constantin, care a purtat de grija si tarii noastre, trimitand misionari si dincolo de Dunare. Ne-am indreptat apoi spre Caricin Grad, langa orasul Lebane, locul de nastere al imparatului Justinian cel Mare, unde acesta a construit cetatea Justiniana Prima. Aici am aflat turnul de la Cele Kula, ridicat in 1809, care are incastrate pe cele patru laturi o parte din craniile eroilor cazuti in batalia de la Cegar. In nici un colt al lumii nu s-a construit un monument de asemenea cruzime. Nu poti uita Cele Kula si actele de eroism ale acestui popor. Avem si noi, romanii, martiri, eroi si sfinti ca cei de la Razboieni, Cetatea Alba, Calugareni, Smardan, Marasti, Marasesti sau Oituz. Dar parca i-am ascuns in adancul nepatruns, intr-un mister de taina - sarbii prea i-au scos pe fata, prea le-au expus durerea, jertfa si spaima unui sfarsit datator de libertate si continuitate ortodoxa pe aceste meleaguri! Şi eroii lor, ca si ai nostri, au avut aceeasi motivatie, aceeasi tinta si aceeasi lupta. Vesnica sa le fie pomenirea!, a mai spus pr. protoiereu Pompiliu Dinu.Pelerinajul a continuat in Macedonia, o tara plina de vestigii istorice, aflata pe cuprinsul regiunii vaii raului Vardar.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 776
Id: 31083
Data: May 23, 2013
Imagine:

Data: May 23, 2013
Data: May 23, 2013
Mai mult de 200 de preoţi şi diaconi au venit şi au slujit aseară, începînd cu ora 18, Slujba Aghiasmei şi Taina Sfîntului Maslu la Mănăstirea Paltin, pentru însănătoşirea Părintelui Justin Pârvu. De asemenea, multe sute .....
Data: May 23, 2013
Data: May 23, 2013

Data: May 23, 2013
Data: May 23, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).