Printre obiective s-au numărat: Biserica Precista din Bacău, Catedrala „Înălţarea Domnului“, Biserica Lazaret, Centrul Social-Gospodăresc de la Iteşti, Catedrala arhiepiscopală din Roman şi Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman. „La orele serii am participat la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul şi la slujba Sfântului Maslu oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Pelerinii s-au bucurat de această zi, devenind martori şi propovăduitori ai frumuseţii Ortodoxiei în familiile lor şi în zona în care locuiesc“, a mărturisit pr. paroh Codrin Laslău.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 541
Id: 39585
Data: Apr 7, 2014
Imagine:
Chiriarhul Oradiei a binecuvântat noul sfânt locaş, prin stropirea cu apă sfinţită, şi a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, fiind prima sfântă slujbă săvârşită în biserica .....
Data: Apr 7, 2014
Astfel, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, anul acesta, în perioada 23 – 26 aprilie, vor fi aduse spre închinare moaştele .....
Data: Apr 7, 2014
Manifestările sunt organizate de către Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala “Sfântul Irodion de la Lainici” – Târgu Jiu, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj, protoieriile Târgu .....
Data: Apr 7, 2014
Arhipăstorul se va întâlnit cu părinţii parohi şi credincioşii păstoriţi, cărora le va pune la suflet sfaturi duhovniceşti, folositoare pentru activitatea lor misionară şi spre a-i mângâia în slujirea lor dificilă pe care .....
Data: Apr 8, 2014
Conferinţa cu tema „Fiul Risipitor – model de pocăinţă. O perspectivă liturgico-pastorală” a fost susţinută de către pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din .....
Data: Apr 8, 2014

Data: Apr 8, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).