Moastele Sfintilor si Dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana, precum si un fragment din lemnul Sfintei Cruci, aduse in Patriarhia Romana de o delegatie a Bisericii Ortodoxe din Cipru condusa de Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Isaia de Tamassos si Orinis, au ajuns duminica, 25 august 2013, in municipiul Braila, dupa cum a precizat Parintele Gabriel Molocea.Acestea, la ceas de Lumina lina , au fost intampinate la Catedrala Nasterea Domnului , de catre Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, de preotii slujitori din Protoieria Braila si din parohiile invecinate, precum si de mii de credinciosi-pelerini din municipiu si nu numai.In cuvantul de invatatura rostit pe esplanada Catedralei brailene, Inaltpreasfintia sa a evidentiat evlavia poporului roman pentru dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana: ..indeosebi cei tristi, care nu au copii, stiind ca dumnezeiestii parinti au primit un copil doar prin interventia lui Dumnezeu si prin staruitoare rugaciune, stiind ca darul de copii este sfant si dumnezeiesc, ii cheama pe acestia in ajutor, plang inaintea lor cu lacrimi si le cer sa-i ajute sa aiba copii pe pamant. Iar daca nu vor fi reusit sa aiba copii pe pamant, se mangaie ca ei insisi raman copii, copiii dumnezeiestilor Parinti Ioachim si Ana. La puntea si limita dintre parintii de pe pamant si cei din ceruri, ne sprijinim pe cruce! Pentru ca dincolo de cruce, si dincolo de ajutorul dumnezeiestilor Parinti Ioachim si Ana este Invierea, singura realitate care ne ajuta sa rasuflam! Va multumim Inaltpreasfintia voastra pentru ca ati incalzit inimile si dragostea noastra fata de parinti, ca ati incalzit respectul si dragostea noastra fata de familia crestina greu incercata, permanent incercata de ispitele personale, colaterale, locale si internationale! .Raspunzand la dragostea cu care a fost primit in Arhiepiscopia Dunarii de Jos, Inaltpreasfintitul Parinte Isaia Mitropolit de Tamassos si Orinis, a multumit si a aratat ca sunt foarte recunoscator Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane care ne-a binecuvantat ca in aceste zile sa putem veni in Romania. Totodata multumim si Inaltpreasfintitului Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, care, dorind ca eparhia pastorita de dansul sa poata primi din sfintenia sfintelor moaste ale dumnezeiestilor Parinti Ioachim si Ana, ne-a facut invitatia de a veni in Romania. Prin aceasta intelegem inca o data ca puntea de legatura reala intre popoarele noastre este Mantuitorul Iisus Hristos, iar singurul scop in viata, dupa exemplul sfintilor, este mantuirea sufletelor noastre! .Dupa momentul liturgic prilejuit de intampinarea sfintelor moaste, racla cu sfintele odoare au fost asezate pe baldachinul special amenajat pe esplanada din fata catedralei si oferite spre venerare miilor de pelerini braileni, unde au ramas intreaga noapte.In dimineata zilei de 26 august, dupa savarsirea Sfintei liturghii, racla ce adaposteste sfintele odoare a fost ridicata si purtata in procesiune catre Galati, orasul de resedinta al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos si a fost asezata spre inchinare la biserica Sfanta Ana din municipiu.Adresandu-se credinciosilor galateni, Inaltpreasfintitul Parinte Casian a evidentiat rolul familiei crestine in viata Bisericii aratand ca trebuie sa ne rugam dumnezeiestilor Parinti Ioachim si Ana sa ne apere de toate incercarile in familie, in familia Bisericii, in tara noastra ca o familie si in toata lumea ca familie, caci dumnezeiestii Parinti ai Maicii Domnului sunt si dumnezeiesti Parinti ai oamenilor lui Dumnezeu, care cred in Dumnezeu si isi temeluiesc viata cu ajutorul lui Dumnezeu! .Sfintele moaste vor ramane la Parohia Sfanta Ana pana maine, 27 august 2013, timp in care, in biserica parohiala preotii municipiului Galati coordonati de Parintele protoiereu Eugen Buruiana, se vor afla, prin rotatie, in slujire permanenta.Cinstitele moaste ale Sfintilor si Dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana au fost aduse in Romania cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la invitatia Inaltpreasfintitului Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 757
Id: 33365
Data: Aug 26, 2013
Imagine:

Data: Aug 26, 2013

Data: Aug 26, 2013

Data: Aug 26, 2013
Ziua de duminică, 25 august 2013, a fost o zi cu mare încărcare duhovnicească pentru Biserica din Bucovina, prin resfințirea bisericii Mănăstirii .....
Data: Aug 26, 2013
De la intrarea în sat, în cântece specifice, ierarhul urcat într-o caleașcă trasă de doi huțuli, şi i-a binecuvântat pe toți cei care .....
Data: Aug 26, 2013

Data: Aug 27, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Iustin Neagu - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci - Convorbirea lui Iisus cu Nicodim - 11092016
Pr Iustin Neagu - Sarbatoarea Sfintei Treimi - 20062016
Pr Iustin Neagu - Duminica vamesului si a fariseului - 01022015
Pr Iustin Neagu - Duminica femeilor mironosite - 24042015
Pr Iustin Neagu - Patimitori in inchisorile comuniste
Pr Iustin Neagu - Despre grijile vietii - 10070216
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).