La acest pelerinaj s-au alăturat persoanele interesate care deţin biciclete proprii: copii, tineri, persoane de orice vârstă. Ca şi în cazul acţiunilor anterioare, au fost puse gratuit biciclete la dispoziţia celor care audorit să participe. Traseul a pornit de la Biserica Toma Cozma şi a continuat pe străzile din Iaşi până la Mănăstirea Vlădiceni. Tradiţia pelerinajelor pe bicicletă la Biserica Toma Cozma a început în anul 2002, fiind continuată consecutiv în fiecare an. În timpul itinerariului, s-au făcut popasuri în cadru natural oferit de frumoasele regiuni din jurul cetăţii Iaşului, fiind pregătite surprize pentru toţi participanţii. Pelerinajul s-a încheiat cu participarea la Paraclisul Maicii Domnului, oficiat în Biserica Toma Cozma. În cadrul slujbei, a fost expusă spre venerare o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”, ce poartă binecuvântarea vrednicului de pomenire protosinghel Petroniu Tănase de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 585
Id: 43306
Data: Aug 19, 2014
Imagine:
Parohia „Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Iaşi, în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România - filiala Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Universitatea de Arte „George .....
Data: Aug 19, 2014
Evenimentul s-a derulat la finalul Sfintei Liturghii şi s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de participanţi din diverse parohii din Pârcovaci şi din jurul oraşului Hârlău, care au pictat icoane în care au fost reprezentați .....
Data: Aug 19, 2014
Participanţii s-au înscris la secţiunile "Engleza Distractivă", "Abilităţi Practice" şi "Pictură-icoane pe lemn". Anul acesta, cursul de engleză distractivă a avut loc în premieră în cadrul "Şcolii .....
Data: Aug 19, 2014
În curtea Bisericii ”Lazaret” din Bacău s-au derulat timp de o lună de zile activităţi de recreere, dezvoltare personală, educaţie moral-civică şi duhovnicească, educaţie pentru sănătate, teatru, muzică, s-au realizat teme de vacanţă .....
Data: Aug 19, 2014
În contextul dedicării acestui an comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni, sfântul locaș a primit ca ocrotitori și pe acești demni ostași ai lui Hristos, alături de Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul vechiului locaș de .....
Data: Aug 19, 2014
Sărbătoarea hramului Bisericii ”Precista Mare” din Roman a reușit să adune, și în acest an, sute de credincioși la slujba Prohodului Maicii Domnului. Alături de un impresionant sobor de preoți, în frunte cu Preasfințitul .....
Data: Aug 19, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
16. Din istoria Bisericii - Pr. Stelian Alin Dumitru - 04.12.2013 - Intemeierea Constantinopolului
13. Din istoria Bisericii - Pr. Stelian Alin Dumitru - 24.07.2013 - Constantin cel Mare
12. Din istoria Bisericii - Pr. Stelian Alin Dumitru - 17.07.2013 - Unirea de la Lyon
Pagini de istorie bisericeasca - Constantin Brancoveanu - partea I
Pagini de istorie bisericeasca - Legaturi mehedintene cu muntele Athos - partea II
02. Din trecutul Bisericii - Pr. Lect. Dr Sergiu Popescu - 29.06.2011 - Descoperiri arheologice Mehedinti2
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).