]]>Copii din parohiile Berchieșu și Frata, protopopiatul Turda, împreună cu preoții parohi Florin Negru și Cătălin Bucevschi au mers recent într-un pelerinaj la mănăstirile din zona Bucovinei. În prima zi au fost vizitate mănăstirile Piatra Fântânele, Sucevița, Moldovița, Voroneț și Neamț, unde copiii s-au închinat la sfintele moaște, s-au rugat lui Dumnezeu pentru familiile lor și s-au bucurat de frumusețea locașurilor de cult ridicate în stil moldovenesc. A doua zi au vizitat mănăstirile Secu, Sihăstria, Agapia și Văratec, unde de asemenea au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru darurile primite de la Bunul Dumnezeu. Micii pelerinii au vizitat și casa memorială ,,Ioan Creangă” din Humulelti. „Acest pelerinaj a venit ca o răsplată din partea preoților parohi pentru faptul că tinerii au participat seară de seară la slujba paraclisului Maicii Domnului din timpul postului Adormirii, precum și la celelalte slujbe”, a spus părintele Florin Negru, parohul bisericii din Berchieșu, potrivit Radio Renașterea. De asemenea la acest pelerinaj a participat alături de preoți și copii, domnul primar al comunei Frata, Vasile Trif, care a venit în sprijinul acestui proiect al Bisericii, de a răsplăti tinerii din mediul rural care participă activ la viața liturgică. „La final copiii au fost extrem de bucuroși și de uimiți de frumusețile mănăstirilor moldovenești, încărcându-se astfel duhovnicește și sporind în dreapta credință, exprimându-și astfel dorința de a mai efectua astfel de pelerinaje”, a mai spus părintele Florin Negru.
Download: Click for download attached file: Pelerinaj pentru copii din parohiile Berchiesu si Frata
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 458
Id: 55141
Data: Aug 23, 2015
Imagine:
]]>În perioada 12-20 august 2015, în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, s-a derulat proiectul „Dar din dar“, în care copiii şi enoriaşii .....
Data: Aug 23, 2015
]]>Comunitatea mică a credincioşilor din satul Bursuc Deal a fost gazdă primitoare pentru miile de pelerini care au dorit să participe la slujba de resfinţire a Bisericii „Sfânta Cuvioasă .....
Data: Aug 23, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, aniversează astăzi, duminică 23 august 2015, împlinirea vârstei de 61 de ani. Cu acest prilej, în Catedrala .....
Data: Aug 23, 2015
]]>Creştinii ortodocşi se află astăzi, 23 august 2015, în Duminica a XII-a după Rusalii, zi în care la Sfânta Liturghie a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sf. Ev. Matei (cap. .....
Data: Aug 23, 2015
]]>Corala Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a participat la ediția a II-a a Concertului Extraordinar ”Suflet de Român”. La invitația Uniunii Artiștilor de Interpreți de folclor .....
Data: Aug 23, 2015
]]>În Biserica Ortodoxă pe 23 august 2014 este sărbătorită Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului. Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor toate sărbătorile împărătești .....
Data: Aug 23, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).