În aceste cinci zile s-au parcurs peste 1500 km şi s-au vizitat 27 obiective cu încӑrcӑturӑ duhovniceascӑ, istoricӑ şi culturalӑ. Fiecare zi a debutat cu rugӑciunile de dimineaţӑ şi s-a încheiat cu rugӑciunile de searӑ rostite de cӑtre preoţii însoţitori, iar pe drumul dintre obiective s-au cântat cântece religioase şi s-au recitat poezii a unor poeţi români. Întregul grup de pelerini a participat în cea de-a doua zi a pelerinajului la Sfânta Liturghie sӑvârşitӑ la Mӑnӑstirea Viforâta de cӑtre preoţii coordonatori ai centrului. "Pelerinajul a cuprins vizitarea unui numӑr de 19 mӑnӑstiri şi biserici, unde întregul grup de pelerini şi-a împrospӑtat viaţa spiritualӑ şi şi-a întӑrit credinţa prin închinarea la sfintele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Arges, a sfinţilor mӑrturisitori din temniţele comuniste de la Aiud, prin participarea la Sfânta Liturghie în fiecare dimineaţӑ, dar şi prin reculegerea la mormintele unor mari duhovnici ai ţӑrii noastre cum ar fi pӑrintele Arsenie Boca şi pӑrintele Teofil Pârâian. S-a mai vizitat: Curtea Domnească de la Târgovişte, Colonia romană Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Castelul Huniazilor, Cetatea Fӑgӑraşului, s.a. Scopul pelerinajului a fost acela de a insufla tuturor participanţilor preocuparea pentru valorile duhovnicești și naționale, dar în același timp și cultivarea spiritului de echipă, încrederea în capacitӑțile proprii și comunicarea colegialӑ, toate spre a fi puse în slujba copiilor şi pӑrinţilor ce frecventeazӑ Centrul educaţional-creştin din Bârlad", a relatat pr. Ionuţ Dima, care face parte din grupul de iniţiativă al proiectului. Centrul educaţional-creştin ,,Cetatea Sfântului Ştefan cel Mare” din Bârlad funcţioneazӑ din luna martie a acestui an şi pune accent pe educaţia creştin-ortodoxă a copiilor, activitatea acestuia derulându-se în parteneriat cu parohiile şi şcolile din Bârlad. Acesta îşi derulează activitatea în regim „şcoală după şcoală“ cu ajutorul voluntarilor recrutaţi din rândul preoţilor, profesorilor (limba şi literatura românӑ, matematicӑ, istorie, învӑţӑtori, educatori etc) şi credincioşilor care pot ghida elevii pe o anumită disciplină sau într-o anumită activitate practică.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 624
Id: 32952
Data: Aug 6, 2013
Imagine:

Data: Aug 7, 2013

Data: Aug 7, 2013

Data: Aug 7, 2013

Data: Aug 7, 2013

Data: Aug 7, 2013

Data: Aug 7, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).