In Duminica a XXX-a dupa Rusalii (25 noiembrie 2012), un grup de aproximativ 50 de pelerini de la biserica ortodoxa cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Lipova, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, au participat la Sfanta Liturghie Arhiereasca savarsita in Catedrala Episcopala din Giula, de catre Preasfintitul Parinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, aflat in fruntea unui sobor format din Parintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean si Arhidiaconul Claudiu Condurache, dupa cum informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.La Sfanta Liturghie au participat, ca de obicei, credinciosii Sfintei Catedrale, impreuna cu oaspetii lor, iar raspunsurile liturgice au fost date de un grup coral apartinand pelerinilor de la Lipova. Pelerinajul a fost organizat de Doamna Profesoara Viorica Popescu, credincioasa a bisericii din Lipova, care actualmente este biserica Protopopiatului cu acelasi nume, fiind construita in trei etape, incepand cu anul 1338, iar in perioada secolelor XV-XVII a fost Catedrala Episcopala pentru mai multi Ierarhi, intre care s-a numarat si cel consemnat in documentele vremii cu numele Mitropolitul Sofronie al cetatilor Lipova si Giula (1651). Astfel, pelerinajul credinciosilor romani din Lipova a constituit atat o punte istorica peste veacuri, cat si o mare bucurie si incurajare pentru slujitorii si credinciosii ortodocsi romani de azi ai Catedralei Episcopale din Giula, prin rugaciunea liturgica si comuniunea frateasca la care cu totii au fost partasi.In cuvantul de invatatura, Preasfintitul Parinte Episcop Siluan a subliniat importanta temei propuse spre meditatie prin pericopa evanghelica, si anume a privirii cu detasare, pe cat este cu putinta omului de azi, a bogatiilor lumesti si a preocuparii pentru viata cea vesnica, care se dobandeste prin implinirea poruncilor Mantuitorului Iisus Hristos, dar mai ales prin grija fata de cei saraci si ajutorarea lor si prin urmarea Lui, cu credinciosie.La sfarsitul Sfintei Liturghii Preasfintitul Parinte Siluan si un sobor de clerici au savarsit Taina Sfantului Botez si a Mirungerii pentru copila Celia Maria Condurache, care a fost apoi imbisericita si impartasita cu Sfintele Taine, potrivit randuielii, iar pelerinii din Lipova au fost invitati la o agapa frateasca, oferita in incinta Centrului Eparhial.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 625
Id: 26197
Data: Nov 26, 2012
Imagine:
Data: Nov 26, 2012

Data: Nov 26, 2012

Data: Nov 26, 2012

Data: Nov 26, 2012

Data: Nov 26, 2012

Data: Nov 26, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pelerini la locurile sfinte - 2016-05-14 - Paraclisul Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul - Manastirea Afteia
Pelerini la locurile sfinte - 2016-03-27 - Manastirea Turnu Rosu - Catedrala Mitropolitana din Cluj
Pelerini la locurile sfinte - 2014-02-09 - Manastirea Berivoi - Manastirea Rasca Transilvana
Pelerini la locurile sfinte - 2016-06-11 - Parohia Viile Fabric Timisoara - Schitul Hapria
Pelerini la locurile sfinte - 2016-04-03 - Biserica Buna Vestire Giulesti din Bucuresti si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Craiova
Pelerini la locurile sfinte - 2013-11-30 - Pestera Sfantului Apostol Andrei - Manastirea Neamt
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).