Din grup au mai făcut parte clerici și teologi ortodocși suedezi, precum și Episcopul copt din Stockholm, Abakir, însoțit de câțiva credincioși.
Grupul de pelerini a fost primit la reședința mitropolitană de Înaltpreasfințitul Teofan, iar marți și miercuri au vizitat Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Centrul de Diagnostic și Tratament Providența, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și mănăstirile Golia, Văratec, Neamț, Humor și Voroneț.
Mai multe detalii despre organizarea pelerinajului ne-a oferit Preasfințitul Macarie, episcopul ortodox român al Europei de Nord: „Institutul ortodox din Stockholm organizează în fiecare an o vizită la Bisericile Ortodoxe Autocefale, având ca obiectiv înțelegerea în concret a vieții Bisericii Ortodoxe și a modului în care aceasta își desfășoară misiunea în societatea contemporană. Până în prezent au fost vizitate Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Serbiei și Patriarhia Moscovei. Anul acesta am decis să vizităm Patriarhia Română și am început cu Moldova. Am avut ocazia să ne întâlnim cu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și cu Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, care ne-a și însoțit în pelerinaj. Vizita așezămintelor și mănăstirilor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei ne-a produs o deosebită bucurie, iar oaspeții care au vizitat pentru prima dată aceste locuri au avut ocazia să simtă pe viu pulsul vieții noastre bisericești”, ne-a mai spus Preasfințitul Macarie.
Miercuri seara pelerinii s-au îndreptat spre București, pelerinajul continuând în Mitropolia Munteniei și Dobrogei. (N.H.)
La Catedrala Ortodoxa Romana Sfintii Arhangheli Mihai, Gavriil si Rafail din Paris a fost deschis sambata, 5 noiembrie, Centrul Ortodox de Studii si cercetari Dumitru Staniloae , informeaza TRINITAS TV. In deschiderea evenimentului a fost oficiata Sfanta Liturghie, dar si un parastas pentru .....
Data: Nov 6, 2011
La Baia Mare mii de credinciosi au participat, duminica aceasta, la Sfanta Liturghie oficiata in Catedrala episcopala din municipiu. Slujba a fost savarsita de Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, impreuna cu un sobor de preoti si .....
Data: Nov 6, 2011
In Duminica a XXIV-a dupa Rusalii, Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, a oficiat Sfanta Liturghie in biserica Manastirii Dintr-un Lemn , informeaza TRINITAS TV. La slujba au participat numerosi credinciosi. A fost lume multa si liniste desavarsita, asa cum se spune, .....
Data: Nov 6, 2011
In Duminica a XXIV-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului a poposit in mijlocul credinciosilor din Parohia Anina-Staiendorf, informeaza TRINITAS TV. Cu acest prilej a sfintit pictura bisericii parohiale cu hramul Sfanta Treime si Sfantul Prooroc Ilie .....
Data: Nov 6, 2011
Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei a oficiat astazi, 6 noiembrie 2011, slujba Sfintei Liturghii la Paraclisul mitropolitan Sfantul Ilie Tesviteanul din Craiova, informeaza TRINITAS TV.La final, Inaltpreasfintia Sa le-a vorbit credinciosilor despre semnificatiile .....
Data: Nov 6, 2011
Zi de mare sarbatoare pentru comunitatea din comuna Valea Viilor, Protopopiatul Medias. Inaltpreasfintitul Parinte Laurentiu, Mitropolitul Ardealului a resfintit biserica ortodoxa din localitate, lacas zidit in urma cu 150 de ani si care a beneficiat in acest an de ample lucrari de reabilitare .....
Data: Nov 6, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).