]]>Un grup de pelerini din Episcopia Giurgiului, condus de Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie, a participat sâmbătă, 11 iulie, la slujba Privegherii din ajunul sărbătorii Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul”-Suroti, din apropierea Salonicului, informează "Ziarul Lumina". Grupul de pelerini din Episcopia Giurgiului a fost organizat de pr. Sabin Mâţ, consilier administrativ al Episcopiei Giurgiului, şi arhid. Alexandru Ştefan. În ajunul sărbătorii Sfântului Paisie, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a săvârşit slujba Privegherii, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, Sanctitatea Sa a citit Tomosul Sinodal care atestă şi recunoaşte sfinţenia vieţii Sfântului Paisie Aghioritul. Sfântul Paisie Aghioritul a fost canonizat anul acesta, la 20 ianuarie, de către Patriarhia Ecumenică, la propunerea mănăstirilor din Sfântul Munte Athos. A fost un monah nevoitor în Sfântul Munte al Athosului şi ctitor al Mănăstirii Konitza și al Mănăstirii Suroti, unde a ales să trăiască în ultima parte a vieții sale. La solicitarea Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea în calendarul creştin ortodox român a Sfântului Paisie Aghioritul, cu data de prăznuire în ziua de 12 iulie, alături de sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane `Prodromița“. În cadrul pelerinajului în Grecia, Preasfinţitul Părinte Ambrozie şi pelerinii au mai făcut un popas duhovnicesc la Mănăstirea `Sfântul Arsenie Capadocianul”-Vatopedi - Halkidiki, unde au fost întâmpinaţi de arhim. Theoklitos Bolkas, stareţul mănăstirii. Cu acest prilej, părintele stareț a primit din partea Preasfinţiei Sale mai multe publicații tipărite la Editura Episcopiei Giurgiului. Ultimul popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea „Schimbarea la Față”-Metamorfosis, cea mai mare și mai importantă mănăstire a Complexului monahal de la Meteora, unde au fost primiţi de maica stareță Eufimia.
Download: Click for download attached file: Pelerini romani la Sfantul Paisie Aghioritul
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 648
Id: 53771
Data: Jul 15, 2015
Imagine:
]]>Numeroşi copii din împrejurimile Aradului, dornici să se apropie de tainele artei creștine, au participat, în perioada 25 iunie - 10 iulie, la mai multe .....
Data: Jul 15, 2015
]]>Slujirea aproapelui de către un preot îmbracă și alte forme pe lângă cea liturgică. În toate cazurile însă, slujirea adevărată este iubire în acțiune și aduce bucuria harului lui .....
Data: Jul 15, 2015
]]>Avva Teodor de la Ferme este unul dintre marii părinți care se caracterizează prin discernământul lor duhovnicesc. Din aceeași generație cu un avva Arsenie, a .....
Data: Jul 15, 2015
]]>Apreciate de specialişti pentru însemnătatea lor istorică şi culturală și venerate cu închinăciuni de vizitatorii pioşi, obiectele religioase, expuse într-o clădire a aşezământului monahal .....
Data: Jul 15, 2015
]]>Credincioşii nou înfiinţatei parohii prahovene Poiana Copăceni au trăit marţi, 14 iulie 2015, momente de mare bucurie duhovnicească, deoarece pentru prima dată în istoria .....
Data: Jul 15, 2015
]]>În Duminica a 6-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în .....
Data: Jul 15, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Gheorghe Surpanelu Pr Lucian Golinschi - Pomenirea celor adormiti
IPS Teofan - Predica la Duminica Floriilor 2011
Pr Liviu Petcu - Despre Sfintii Trei Ierarhi
Pr Marcel Cojocaru - Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Cretanul
IPS Teofan - Cuvant de invatatura la Sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh
Pr Liviu Petcu - Semnificatia Sfintelor Patimiri
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).