Periplul unui profesor de religie pe ambele maluri ale Prutului a bucurat de sarbatori zeci de familii

Campania „Bucuria de a bucura” a profesorului Vasile Postolachi a reunit spanioli și români, ortodocși și catolici, oameni cu suflet mare cu scopul de a bucura familii cu posibilități materiale reduse din 7 localități din România și Republica Moldova, notează publicația locală darabaneni.ro.

Campania se înscrie în proiectul transfrontalier deja consacrat „Cartea unește inimi” al profesorului de religie de la Școala Gimnazială nr. 1 din Rădăuți-Prut.

Prin periplul filantropic din perioada 18 decembrie 2019 – 05 ianuarie 2020, profesorul a bucurat peste 750 de copii din trei școli și peste 50 de familii nevoiașe din șapte localități de pe ambele maluri ale Prutului.

În apropierea Nașterii Domnului, sau a sărbătorii Sfântului Nicolae (după calendarul iulian nerevizuit), în data de 18 decembrie, profesorul și colaboratorii săi au mers cu daruri la elevii din Rădăuți-Prut (Botoșani), apoi la Gimnaziul „Grigore Vieru” Pererita (raionul Briceni) și la Liceul Teoretic Lipcani (raionul Briceni).

În aceeași perioadă, 15 familii aflate în situații dificile din satele Pererita, Rediu, Rădăuți-Prut și Miorcani au primit daruri constând în alimente, articole vestimentare și chiar brichete pentru foc, acolo unde a fost nevoie.

În a doua zi din 2020, Vasile Postolachi a mobilizat un grup de profesori și elevi cu care a fost în vizită la 4 familii nevoiașe din Lipcani.

O activitate mai mare s-a desfășurat în localitatea Drepcăuți, în data de 4 ianuarie 2020. Treizeci de familii din localitate au primit daruri din partea profesorului și a celor care s-au implicat alături de el.

Activitatea „Bucuria de a bucura” s-a încheiat în data de 5 ianuarie cu o acțiune de caritate care a vizat patru familii din satul botoșănean Bajura.


Profesorul de religie Vasile Postolachi, originar din Bajura, județul Botoșani, are din copilărie o mare afecțiune pentru românii de peste Prut.

„Nu știam pe atunci adevărul istoric, știam doar că vorbesc cu un copil din altă țară, dar în aceeași limbă. Am crescut, am ajuns profesor și această dragoste a crescut odată cu mine”.

„Aceste lucruri au făcut ca atunci când am ajuns profesor să doresc să fac un proiect comun cu cei din Republica Moldova”, a spus profesorul motivând inițiativa „Cartea unește inimi”.

Vasile Postolachi a ajuns în atenția presei naționale în 2018 când a făcut credit pentru a duce într-o excursie de Centenar un grup de copii cu posibilități materiale limitate din România, Moldova și Ucraina.

Vezi mai multe despre activitatea Prof. Vasile Postolachi în interviul oferit pentru Basilica.ro.

Citește și Lecția de dăruire: Din bursa lui de doctorat, profesorul de religie le-a oferit o excursie elevilor premianți

Sursă foto: Facebook / Vasile Postolachi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 36

Id: 68857

Data: Jan 13, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar