În prima săptămână a lunii martie, peste 1.000 de copii din așezămintele sociale și educaționale ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei au sărbătorit prin diferite manifestări culturale „Luna pentru viață”. Prin activitățile desfășurate, copiii și-au exprimat dragostea și recunoștința folosind cuvinte, elemente grafice și culoare.
Au avut loc activități de grup, menite să scoată în evidență aspecte importante ale vieții, precum familia, integritatea morală și respectul reciproc. De asemenea, prin activitatea „Linia Vieții”, copiii au avut ocazia să vorbească despre cele mai semnificative momente din viața lor și au discutat despre familie și despre cum se văd ei ca viitori părinți.
Totodată, cu ocazia zilei de 8 martie, copiii și tinerii au confecționat felicitări dedicate mamei cu mesajul „Mamă, îți mulțumesc că m-ai născut!”.
„Aceștia și-au exprimat sentimentele pe hârtie prin mici texte adresate mamei, dar și prin desene specifice. Pe tot parcursul activităților, toți copiii au purtat tricouri inscripționate cu mesajul ‹La mulți ani, mami!›”, au transmis reprezentanții Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Anual, în luna martie, copiii din Centrele de zi ale Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și cei din cadrul proiectului „Prin educație spre vocație” participă la activități dedicate vieții.
În prezent, în Arhiepiscopia Alba Iuliei funcționează 18 Case de Tip Familial și Centre de Plasament, 15 Centre de zi și 16 Centre „Școală după Școală”, în care sunt îngrijiți peste 1000 de copii.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, îşi cinsteşte în 14 martie 2022, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios .....
Data: Mar 14, 2022
Pe fondul dramatic al declanșării războiului din Ucraina și al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanșat de Rusia împotriva unei țări independente și suverane, acordând ajutor multiplu .....
Data: Mar 14, 2022
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a lansat, pentru al XIII-lea an consecutiv, Campania „Masa Bucuriei”.
Campania reprezintă cel mai mare proiect național de solidaritate socială în sprijinul oamenilor nevoiași, în special al bătrânilor .....
Data: Mar 14, 2022
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală, în parteneriat cu alte instituţii private, a iniţiat la începutul lunii martie Campania umanitară „Ajutor pentru Ucraina!”.
Cu sprijinul unor parohii din Sectorul 2, în această perioadă au fost colectate peste 3 tone de .....
Data: Mar 14, 2022
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împreună cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a trimis 200 de tone de ajutoare către orașul Cernăuți .....
Data: Mar 14, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).