Credinciosii din Leamna de Jos, județul Dolj, au trait sâmbata, 14 iunie 2014, bucuria punerii pietrei de temelie pentru noua biserica ce se va ridica în parohia lor sub purtarea de grija a Sfinților Împarati Constantin și Elena. Slujba de binecuvântare a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, împreuna cu un sobor de preoți și diaconi din care a facut parte si parintele protopop Ion Nicolae de la Protoieria Craiova Nord. Tot cu acest prilej a fost savârsita si o slujba de Parastas întru pomenirea dreptmaritorilor crestini care s-au mutat la Domnul, din aceasta frumoasa localitate situata la circa 10 km de municipiul Craiova, a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.La final, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit celor prezenti despre importanta si necesitatea Bisericii în viața crestinilor.“Prin Biserica aceasta dumneavoastra sunteti marturisitori ai credintei noastre ortodoxe care a zidit întotdeauna sfinte lacasuri de rugaciune, atât în chip vazut, din piatra, zid sau lemn, cât si în chip nevazut, în sufletele oamenilor. Credinta noastra este în Biserica si în Împaratia cea vesnica a Mântuitorului Iisus Hristos, asa cum spunem în Marturisirea de credinta: Cred întru una, soborniceasca si apostoleasca Biserica si imediat adaugam: Astept învierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Asadar, venim la Biserica sa ne pregatim sufletele, sa ne întarim în nadejdea Învierii, sa ne curatim de toata întinaciunea si pacatul ce vin de la cel rau. Iar prin punerea pietrei de temelie a acestei noi biserici si prin alegerea ca protectori a Sfintilor Împarati Constantin si Elena, veti fi ajutati sigur sa împliniti aceasta sfânta lucrare. Noi ne-am rugat astazi si pentru cei care vor contribui la ridicarea sfântului lacas, stiut fiind ca Dumnezeu nu lasa niciodata pe cineva fara de rasplata. El ne daruieste mereu din darurile Sale cele bogate, ne daruieste sanatate, pace, bucurie si mai ales, lucru cel mai de pret, ne daruieste mântuirea sufletelor”, a spus IPS Irineu.Dupa cum a spus dl. Vasile Constantin, primarul comunei Bucovat, prin sprijinul credinciosilor din parohie si a Consiliului local al Primariei Bucovat, exista premise ca în doi ani de zile credinciosii din Parohia Leamna de Jos sa aiba propria lor biserica si sa nu mai fie nevoiti sa mearga în satele vecine pentru a putea participa la slujbele religioase.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 626
Id: 41596
Data: Jun 15, 2014
Imagine:
Data: Jun 15, 2014

Data: Jun 15, 2014

Data: Jun 15, 2014

Data: Jun 15, 2014

Data: Jun 15, 2014
În cea de-a 14 zi a lunii iunie 2014, pe o zi frumoasă de vară, "nici prea caldă nici prea rece", după cum a mărturisit o credincioasă, la biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a Mănăstirii Petru Vodă din judeţul .....
Data: Jun 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
4 - Terapeutica bolilor spirituale - Leacul rugaciunii
Terapeutica bolilor spirituale - Tamaduirea fricii
1 - Terapeutica bolilor spirituale - Vointa de a fi vindecat
Terapeutica bolilor spirituale - Frica
Terapeutica bolilor spirituale - Gastrimarghia
Terapeutica bolilor spirituale - Tamaduirea desfranarii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).