Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului asigură micul dejun și masa de prânz celor douăzeci și cinci de persoane fără locuință din Pitești care sunt cazate, în perioada pandemiei, la Adăpostul de Urgență „Nord” din municipiu.
Cele două mese sunt oferite de parohiile piteștene, conform unui plan stabilit de Sectorul social, Filantropic și de Misiune al arhiepiscopiei.
„Am realizat un program filantropic împreună cu parohiile din Piteşti și comunele limitrofe pentru a veni în ajutorul celor de la adăpostul de noapte”, a declarat pentru Basilica.ro pr. Andrei Diaconescu, Consilier Social.
După ce săptămâna aceasta a donat Secţiei Boli Infecţioase a SJU Piteşti produse medicale în valoare de 50.000 de lei, Arhiepiscopia strânge fonduri pentru alte unităţi medicale din Argeş.
„În contextul actual, iniţiem o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta unitățile medicale și persoanele izolate din cuprinsul județului nostru”, a transmis pr. Andrei
Chiar dacă bisericile sunt închise, biserica din sufletele și din casele noastre este permanent deschisă, a spus consilierul social referitor la implicarea eparhiei.
El a precizat că „Arhiepiscopia Argeşului și Muscelului contribuie la efortul național și global de eradicare a pandemiei de Covid-19 prin numeroase activități, demersuri și proiecte”, dar și prin îndemnurile adresate enoriaşilor „de a respecta cu acrivie reglementările privind izolarea la domiciliu”.
Citeşte şi: Donație în valoare de 50.000 de lei Secţiei Boli Infecţioase a SJU Piteşti
Foto credit: Arhiepiscopia Argeşului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 337
Id: 69643
Data: Mar 27, 2020
Imagine:
S-au împlinit vineri 102 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Evenimentul istoric a avut loc în 27 martie 1918 și a constat în reunificarea părții dintre Prut și Nistru a voievodatului istoric al Moldovei alipită la Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie .....
Data: Mar 27, 2020
Arhiepiscopia a achiziționat două aparate necesare depistării virusului SARS-Cov-2, din care unul Real Time PCR, precum și 2.000 de kituri de testare, care vor ajunge la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava.
Site-ul stirioficiale.ro a publicat noul model de declarație necesară celor care se deplasează în afara locuinței. Acesta a fot simplificat în privința datelor care necesită a fi .....
Data: Mar 27, 2020
„Trebuie să fim uniți, să fim puternici și să ne ancorăm cu credință în purtarea de grijă a Mântuitorului Iisus Hristos și a Preasfintei Sale Maici”, a spus Arhiepiscopul Ciprian în predica de Buna Vestire rostită la Catedrala Voievodală din Buzău. Ierarhul a făcut referire la .....
Data: Mar 27, 2020
În acest an, #Caleapostului care duce la Înviere este, poate, una dintre cele mai pline de „vijelii” care tulbură sufletul. Însă, de la Sfântul Ioan Gură de Aur aflăm un antidot care linişteşte cugetul şi sufletul nostru: credinţa.
Sfântul Ioan ne reaminteşte că .....
Data: Mar 28, 2020
„Ora de Religie” este una dintre cele mai noi emisiuni transmise la Trinitas TV. Premiera a avut loc vineri.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).