]]>La împlinirea a 127 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire, evlavios ierarh cu viaţă sfântă, Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, care la 17 ianuarie îşi serba ziua de naştere, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşită o slujbă de pomenire de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, după cum ne-a mărturisit Pr. Gabriel Molocea. „Este o mare legătură, a arătat Înaltpreasfinţia Sa, între încărcătura duhovnicească a zilei în care îl pomenim pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare şi viaţa cuviosului prunc născut în aceeaşi zi, care a crescut prin evlavie şi slujire, uneori, la nivelul Sfântului Antonie. Se împlinesc 40 de ani de când a plecat din lumea aceasta ca mare profesor de teologie, lector la Seminarul de la Cernica, care-i poartă numele, ca mare povăţuitor al monahilor şi ierarh de seamă al ţinutului dintre Dunăre şi mare! Mai presus de toate însă, ne-a lăsat consolidată, în cei mai grei ani ai dictaturii staliniste, între anii 1950 şi 1957, hlamida şi veşmântul uneia dintre cele mai frumoase picturi care arată frumuseţea gândirii, evlavia slujirii şi sfinţenia vieţii lui! A plecat din lumea aceasta ca şi Sfântul Antonie cel Mare, însă rămâne pentru elevii din seminar, pentru preoţi şi pentru popor, ierarhul emblematic pentru Biserica de la Dunărea de Jos şi chipul de păstor pe care trebuie să-l urmăm în viaţa şi slujirea noastră”. Aceeaşi slujbă a fost săvârşită pentru pomenirea strălucitului ierarh, om de cultură şi personalitate proeminentă a Bisericii Ortodoxe Române, neuitatul mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului. Au participat preoţi din administraţia eparhială şi din învăţământul teologic gălăţean, elevi seminarişti, precum şi simpli credincioşi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 519
Id: 47690
Data: Jan 17, 2015
Imagine:
]]>La Duminica a XXIX-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care .....
Data: Jan 17, 2015
]]>Ziua Culturii Naţionale a fost marcată în Mitropolia Olteniei printr-o serie de evenimente şi activităţi culturale, menite să promoveze în rândul credincioşilor dragostea faţă de .....
Data: Jan 17, 2015
]]>Chiar şi înainte de a fi hirotonit diacon sau preot m-am confruntat cu întrebarea aceasta, care apare în mod firesc în mintea oricărui credincios interesat de viaţa lui .....
Data: Jan 17, 2015
]]>19 ianuarie 1629 - A trecut la cele veșnice mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei (1608-1617 și 1619-1629), ctitorul mănăstirii Dragomirna, fondatorul unor spitale .....
Data: Jan 17, 2015
]]>Sâmbătă, 17 ianuarie, la Centrul eparhial din Timişoara s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei, care în acest an au fost prezidate .....
Data: Jan 17, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).