Pomenirea Sfantului Evanghelist Matei

]]>În fiecare an, pe 16 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. De neam evreu, acesta era vameş în Capernaum, lângă lacul Galileei, şi se numea Levi.Ca ucenic al Mântuitorului, Sfântul şi-a schimbat nu doar numele, ci a lăsat în urmă tot ce îl lega de viaţa de până atunci. După Ziua Cincizecimii, la fel ca şi ceilalţi apostoli, Sfântul Matei a început să propovăduiască cuvântul Domnului înaintea oamenilor. Pentru a-L face cunoscut cât mai multor popoare, a scris Evanghelia ce-i poartă numele, în care a aşezat cele mai importante învăţături, minuni şi evenimente din viaţa Mântuitorului. A scris-o în aramaică – limba vorbită învremea aceea în Palestina și în care a predicat Domnul Iisus Hristos. Această carte - prima din colecţia Noului Testament - s-a răspândit mai ales la comunităţile de evrei care primiseră botezul creştin. Evanghelia a fost apoi tradusă şi în limba greacă. Tradiţia Bisericii ne spune că Sfântul Apostol Matei a predicat Evanghelia şi altor popoare, nu doar evreilor, ci şi la perşi, nubieni şi etiopieni. A suferit moarte martirică la o dată necunoscută, fiind ars pe rug de păgâni, lângă cetatea Mirmeniei din Etiopia.

Download: Click for download attached file: Pomenirea Sfantului Evanghelist Matei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 321

Id: 45470

Data: Nov 16, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei