Post: Paraclisul Maicii Domnului va fi oficiat zilnic in toate manastirile si parohiile Episcopiei Husilor

Episcopia Huşilor a anunţat că în fiecare seară, pe parcursul postului, va fi oficiat Paraclisul Maicii Domnului în toate parohiile şi mănăstirile din eparhie.

Ora de începere a slujbei va fi stabilită în funcţie de profilul pastoral al parohiei.

Petrecând în felul acesta Postul Adormirii Maicii Domnului, am nădejde, aşa cum ne spune  Părintele Paisie Aghioritul că „Maica Domnului nu ne lasă, ci ne poartă în spate, numai noi să vrem aceasta şi să nu dăm din picioare, ca şi copiii neastâmpăraţi (…)”. Prin urmare, „ţineţi-vă cât puteţi de strâns de veşmântul Marii noastre Stăpâne, ca să vă ajute. Fie ca Maica Domnului, care este Maica cea mult iubitoare a întregii lumi, să vă ocrotească pe voi, pe toţi şi toată lumea, precizează Episcopul Ignatie al Huşilor.

Paraclisul Maicii Domnului va fi urmat de o scurtă cateheză, anunţă oficialii eparhiei.

Postul a început vineri, 31 iulie, şi se va încheia în 14 august.

Durata postului închinat Maicii Domnului a fost stabilită în anul 1166. La sinodul din Constantinopol, prezidat de Patriarhul Luca Chrisoberg, s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea (cum se întâmplă anul acesta) se lasă sec cu o zi înainte.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro


Urmărește-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 162

Id: 70880

Data: Aug 1, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).