Postul Mare este unul din cele mai frumoase rastimpuri liturgice ale anului bisericesc, în care suntem chemati la pocainta si postire intensa, adica la primenire sufleteasca (marturisirea pacatelor în Spovedanie, precum si întarirea gândului de a ne îndrepta viata) si la nevointa trupeasca si sufleteasca (abstinenta de la alimente de origine animala - carne, oua si lactate - , dar si de la pacat si de la rautate; înmultirea rugaciunii si a faptelor bune).Pentru a folosi o metafora, am putea spune ca Biserica, prin slujbele specifice acestei perioade (Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, Rugaciunea Sfântului Efrem Sirul), ne invita sa ne facem o „revizie, inspectie tehnica“ riguroasa asupra vietii noastre. Este un fel de „rasucire“ înspre noi însine, concretizata în asumarea propriei noastre interioritati, care ne va ajuta sa avem o imagine mai justa despre noi însine.Desigur, toate acestea devin realizabile, daca vom tine cont de rostul esential al postirii: schimbarea continutului pacatos al vietii noastre în tânjire perpetua de a-L cuceri pe Dumnezeu sa vina în inima noastra. Daca energia postului nu ne schimba sau nu ne vireaza existenta de la pacat la virtute, de la cele pamântesti la cele ceresti, de la cele trecatoare la cele vesnice, de la diavol la Dumnezeu, atunci ramâne o simpla dieta alimentara, fara putinta de a ne determina sa dorim cât mai mult savârsirea binelui. Nu postirea în sine este importanta, ci bucuria inimii de a-L avea pe Dumnezeu ca pe Mirele cel mai de pret al vietii noastre.Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 606
Id: 38679
Data: Mar 9, 2014
Imagine:

Data: Mar 9, 2014

Data: Mar 9, 2014

Data: Mar 9, 2014
Familiile din mediu rural se confruntă cu mari greutăţi şi lipsuri în vremurile noastre. Principalul motiv este lipsa locurilor de muncă sau distanţa prea mare până la oraş. Cu peste 3.000 de locuitori, comuna Focuri din judeţul Iaşi .....
Data: Mar 9, 2014
Tinerii din Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Piatra Neamţ i-au vizitat vineri, 7 martie 2014, pe cei 50 de vârstnici de la Centrul Social „Pietricica“ din Piatra Neamţ. Aceştia au primit câte un .....
Data: Mar 9, 2014
Cu sprijinul voluntarilor, se fac pachete din ofrandele aduse de credincioşi pentru a fi împărţite de sufletul celor adormiţi. Aceste mici daruri sunt primite cu multă bucurie de persoanele aflate în centrele de ocrotire socială sau din .....
Data: Mar 9, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).