]]>Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29 iunie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi stâlpi ai bisericii noastre. În Biserica Ortodoxă Română, anul acesta, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a început luni, 8 iunie 2015. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști. Dat fiind rolul major pe care l-au avut acești Sfinți Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât și duhovnicească a creștinilor. Această perioadă ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Postul presupune abstinență, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulțim fapta cea bună, să ne gândim și la suferințele aproapelui, iar Biserica să înmulțească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, precum și al celorlalți Apostoli ai Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Durata și modul de postire Începutul Postului Sfinților Apostoli este în funcție de data Sfintelor Paști. Începe întotdeauna luni după Duminica Tuturor Sfinților. Conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, Postul Sfinților Apostoli poate varia între 28 de zile, atunci când Paștele cade pe 4 aprilie, până în situația în care poate fi desființat, atunci când Paștele este prăznuit după data de 1 mai. Așa s-a întâmplat în anii 1945 și 1956 când Învierea a fost prăznuită pe 6 mai, iar Sfântul Sinod a hotărât ca postul să se țină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel (sărbătoarea căzând înaintea Duminicii Tuturor Sfinților, în seara căreia se lasă sec de obicei). Aceeași situație a fost și în 1983 (Învierea Domnului - la 8 mai), când postul a fost numai de două zile (27-28 iunie). Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. În fiecare sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei, precum și de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). Învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără ulei, marți și joi aceleași cu untdelemn și vin. Dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin. Și în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la pește. Dacă însuși praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la pește, vin și ulei. Pe întreaga durată a acestui Post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile. Prin ținerea acestui post se cinstesc și darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.
Download: Click for download attached file: Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 691
Id: 52545
Data: Jun 8, 2015
Imagine:
]]>În cadrul Centrului social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, inaugurat în incinta mănăstirii ilfovene Cernica în urmă cu aproape 7 ani, .....
Data: Jun 8, 2015
]]>În zilele de 6-7 iunie 2015, la biserica parohială „Sfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Suniva din Bergen” au avut loc lucrările Adunării .....
Data: Jun 8, 2015
]]>Pentru Schitul „Gura Izvorului”, metoc al Mânăstirii Toplița, din Episcopia Covasnei și Harghitei, Duminica Tuturor Sfinților (7 iunie 2015) a fost zi de mare sărbătoare, în care a .....
Data: Jun 8, 2015
]]>În Duminica Tuturor Sfinţilor, 7 iunie 2015, biserica Parohiei „Sfinţii Îngeri“ din Buzău a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte .....
Data: Jun 8, 2015
]]>Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord se află în această perioadă 5-11 iunie 2015 pe coasta de vest a Norvegiei, unde efectuează mai multe vizite pastorale, .....
Data: Jun 8, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).