Părintele Ilarion V. Felea a fost pomenit duminică la Catedrala Veche din Arad. Slujba Parastasului a fost oficiată de Arhiepiscopul Timotei al Aradului după Sfânta Liturghie.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul mixt al Catedralei Vechi, dirijat de Conf. Mircea Buta, notează Arhiepiscopia Aradului.
Pr. Ilarion Felea a murit în închisoarea Aiud în urmă cu 60 de ani, în data de 18 septembrie 1961.
El a fost condamnat de regimul comunist la 20 de ani de temniță pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.
Ilarion V. Felea a studiat Teologia între anii 1922-1926 la Academia Andreiană din Sibiu. În 1927 a fost hirotonit preot, iar între 1927 și 1929 a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.
În 1932 şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar în 1939, doctoratul în Teologie cu teza „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”. Între 1938 și 1948 a predat la Catedra de dogmatică şi apologetică a Academiei Teologice din Arad.
Când a fost arestat, în 25 septembrie 1958, era preot la parohia Arad-Centru. Prin predicile şi cuvintele rostite de la amvonul Catedralei, Părintele Ilarion Felea atrăgea numeroși tineri și intelectuali. Este autorul lucrării teologice „Spre Tabor”, o explicare a Filocaliei.
Facultatea de Teologie din Arad poartă numele părintelui Ilarion V. Felea din anul 2014.
Foto credit: Arhiepiscopia Aradului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 305
Id: 74814
Data: Sep 20, 2021
Imagine:
Preoții din cimitirele de stat situate în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au întâlnit luni la prima lor conferință pastorală din noul an bisericesc.
Evenimentul a avut loc la capela Cimitirului „Sf. Nicolae” – Pantelimon II din județul Ilfov și a .....
Data: Sep 20, 2021
Bucureştiul aniversează luni 562 de ani de la atestarea documentară şi 362 de ani de la momentul când a devenit capitala Ţării Româneşti.
Data: Sep 20, 2021
Două cărți dedicate Protopopului Martir Aurel Munteanu și una de istoriografie bisericească vor fi lansate joi la Muzeul Mitropoliei .....
Data: Sep 20, 2021
Părintele Iustinian Dacian Oprea, parohul parohiei Râpa de Jos din Eparhia Alba Iuliei, a organizat campania „Dăruim aripi copiilor noştri” prin care a ajutat zeci de elevi la început de an şcolar.
În cadrul proiectului, au fost oferite copiilor din comunitatea .....
Data: Sep 20, 2021
În cei trei ani de când a fost numit paroh la Medeleni, Pr. Florin Acatrinei a solidarizat eforturi uriașe pentru reconsolidarea bisericii din sat. Au fost mobilizate atât comunitatea parohială și oficialități locale, dar și frații români de cealaltă parte a Prutului, clerici, .....
Data: Sep 20, 2021
Muzeul Memorial „Octavian Goga” găzduiește joi, de la ora 17.00, un spectacol de tradiții și jocuri din satele Bucea și .....
Data: Sep 20, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).