Părintele Răzvan Ionescu a fost ales în funcţia de prodecan al Centrului Ortodox de Studii şi Cercetări „Dumitru Stăniloae” (CDS) din Paris. Alegerile au fost făcute joi, 16 septembrie, în cadrul şedinţei de lucru a CDS Paris, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale.
De asemenea, Dr. Emanuel Dobre şi-a început în mod oficial mandatul de Director de Studii pentru Departamendul CDS în limba franceză.
Primul prodecan din istoria instituţiei
Părintele Răzvan Ionescu este parohul comunităţii româneşti aflată sub ocrotirea Sfintelor Parascheva şi Genoveva (Saint Sulpice) – Paris. Este doctor în teologie al Institutului „Saint Serge” şi în inginerie biomedicală cu o teză în imagistică medicală realizată în cotutelă între Université de Technologie de Compiègne din Franţa şi Universitatea „Politehnica” din Bucureşti.
Primul prodecan din istoria centrului, Pr. Răzvan Ionescu a vorbit despre rolul CDS în spaţiul occidental, pentru Basilica.ro.
El a explicat că prezenţa atâtor imigranţi ortodocşi în Occident nu trebuie privită neapărat ca un accident al istoriei, ci deopotrivă „ca o şansă, ca o binefacere de Sus, o pronie care permite Occidentului o reînnoire prin credinţa din primul mileniu”.
„CDS Paris are vocaţia de a face cunoscută teologia Bisericii şi să trezească vocaţii misionare într-o lume aflată în schimbare continuă. Institutul este destinat să fie un răspuns inspirat şi actual pentru provocările duhovniceşti contemporane”, a declarat prodecanul CDS Paris.
Învățământul la distanță: provocări şi beneficii
Fiind o instituție de învățământ la distanță, CDS are o organizare specifică: cursurile sunt înregistrate și puse la dispoziția studenților pe o platformă specializată în învățământul la distanță (e-learning), seminarele și conferințele sunt transmise în direct printr-un sistem de videoconferință, iar studenții și profesorii pot comunica în mod „asincron” prin intermediul forumurilor create în fiecare curs de pe platformă.
Directorul de studii al CDS – departamentul de limbă franceză, Emanuel Dobre, a explicat care sunt beneficiile, dar şi provocările în cazul acestui tip de învăţământ.
„Acest mod de activitate prezintă multe avantaje: ne putem adresa unui public țintă situat în mai multe țări, studenții pot urma aceste formări în paralel cu sarcinile lor cotidiene și își pot planifica în mod liber ritmul de lucru. Învățământul la distanță pune însă și anumite probleme, dintre care cele mai mari sunt legate de procesul de comunicare: interacțiunea personală este mai redusă față de învățământul cu prezență fizică, ceea ce poate induce sentimentul de izolare și chiar de descurajare în fața volumului de lucru cerut pentru evaluări”.
Unele dintre soluţiile identificate, ca răspuns la provocările învăţământului din mediul online, ar fi creşterea întâlnirilor în direct, dar şi zile de studiu organizate cu prezenţă fizică.
„Din acest motiv, intenţionăm ca în semestrul care începe să avem cel puțin patru întâlniri în direct între profesori și studenți pentru fiecare materie predată (pe lângă suportul de curs dat de fiecare profesor) cărora să le adăugăm două zile de studiu interdisciplinar – dintre care una să fie organizată în prezență, la Paris, dacă situația sanitară ne-o va permite”.
Printre planurile de viitor se numără şi un program de formare a cateheților, la distanță, în limba franceză, a precizat Emanuel Dobre.
„Aceste persoane, trimise de parohiile din Mitropolia noastră, ar învăța cum să-și pregătească o suită întreagă de cateheze destinate copiilor și adolescenților. În funcție de rezultatele obținute, programul va fi ajustat și un modul de formare a cateheților va fi creat la fiecare şase luni”.
Modulul de studii în limba franceză al Centrului „Dumitru Stăniloae” din Paris își propune să asigure o formare teologică în urma căreia studenții să poată obține:
- „Diplomă de studii superioare în Teologie Ortodoxă” (după trei ani de studiu),
- „Diplomă de studii aprofundate în Teologie Ortodoxă” (după doi ani de studiu și pregătirea unei lucrări scrise de dizertație),
- „Diplomă de studii de ciclul trei în teologie ortodoxă” (după trei ani de pregătire sub îndrumarea unui profesor și susținerea unei lucrări de cercetare).
Emanuel Dobre este doctor în Teologie al Universității din Strasbourg. Domeniul său de cercetare este Teologia sistematică și este interesat în mod deosebit de noțiunea de sacralitate aplicată imaginii religioase din creștinismul contemporan. Din 2018 este cercetător asociat al Echipei de cercetare EA4378 (Teologie protestantă) din cadrul Universității din Strasbourg, iar din 2019 este Director de studii al departamentului de limbă franceză al Centrului „Dumitru Stăniloae” din Paris.
În prezent își pregătește publicarea tezei de doctorat „Icoana, purtătoare de Evanghelie”, în care propune o analogie între locul care îi este acordat icoanei în teologia ortodoxă și, respectiv, cel acordat Sfintei Scripturi în teologia occidentală.
CDS Paris
CDS Paris Centrul de Studii şi Cercetare „Dumitru Stăniloae” a fost fondat în anul 2008, prin decizia Sinodului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.
Inaugurat în iulie 2009, Centrul „Dumitru Stăniloae” își are sediul la Paris. Funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și este împărțit în două secțiuni – în limba română şi în limba franceză. CDS funcţionează ca Institut Teologic privat cu predare la distanţă şi este acreditat de Academia din Paris. În prezent, decanul institutului este Pr. Prof. Dr. Gérard Reynaud.
Sursă foto: Doxologia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 333
Id: 74868
Data: Sep 24, 2021
Imagine:
Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale va concerta sâmbătă, 25 septembrie, în cadrul târgului Strada de C’Arte.
Concertul va fi susținut în zona statuii Regelui Carol I din proximitatea Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (BCU), începând cu ora .....
Data: Sep 24, 2021
Osemintele Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos au plecat vineri după-amiază din București spre Galați, pentru a fi depuse în catedrala pe care ierarhul a ctitorit-o.
Înainte de plecarea spre Galați, a avut loc o slujbă de pomenire în Biserica Albă din .....
Data: Sep 24, 2021
Părintele Constantin Necula s-a întâlnit miercuri cu elevi de clasa a şaptea şi a opta de la mai multe şcoli din Mărginimea Sibiului şi Valea Secaşelor. Evenimentul a avut loc la Sibiel și a fost intitulat „Cum să mă întâlnesc cu mine şi cu Dumnezeu?”.
Părintele .....
Data: Sep 24, 2021
Cristian Ciorăneanu, doctorand în Teologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a realizat din fonduri proprii un documentar intitulat „Pe urmele Măriei Sale, Sfântul Voievod Neagoe Basarab”.
Filmul va fi proiectat în avanpremieră sâmbătă, în ajunul .....
Data: Sep 24, 2021
Biserica de lemn din satul Urși, Vâlcea, este marele câștigător al anului 2021 în cadrul Premiilor europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2021.
Biserica din Urşi a obţinut în seara zilei de joi trei premii: Premiul pentru conservare, Marele premiu și .....
Data: Sep 25, 2021
Ziua Mondială a Farmacistului din anul 2021 are ca temă „Farmacia: întotdeauna de încredere pentru sănătatea ta”.
Ziua Mondială a Farmacistului este sărbătorită în 25 septembrie şi a fost inițiată în anul 2000 .....
Data: Sep 25, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).