Spovedania este ca o baie în care ne spalam de toate întinaciunile launtrice, sufletesti. Ştiti dumneavoastra, daca cineva, fiind murdar, nu s-ar spala macar o saptamâna, cred ca ar mirosi foarte urât ! Dar, daca macar un an nu s-ar spala ? Sunt unii oameni care nu se spovedesc ani de zile ! Daca nu s-ar spala ani de zile, cred ca ar trebui sa stea multe zile sa-si curete mizeria de pe trupul omenesc, asa de mult s-ar aduna mucegaiul si putrezirea materiei pe trupul lor nespalat ! Cam asa se întâmpla cu Sfânta Spovedanie ! Sunt persoane care se îngrijesc cu regularitate, însa sunt unii, care nu se spovedesc cu anii. Am întâlnit persoane care treizeci de ani nu s-au spovedit; altii, batrâni de 80 de ani, atunci au venit sa se spovedeasca. Cât a trebuit sa sufere acest suflet omenesc, ca si poata sa-si pârasca toate pacatele facute în toata viata lui ! În cartea lui Iov este acest cuvânt : Daca ar fi viata omului numai de o zi, nu ar fi fara de pacat! Noi facem pacate si cu gura, vorbind vorbe netrebnice, si cu ochii, privind ce nu trebuie sa privim, si cu urechile, auzind ce nu trebuie sa auzim. Cu toate simturile noastre suntem infectati de aceste rautati, de aceste lucruri urâte care spurca launtrul nostru. Şi cum ati mai auzit, trupul nostru este numit templu al Duhului Sfânt, Biserica Dumnezeului Celui viu. Acest templu al Duhului Sfânt trebuie pastrat în curatenie pentru ca în el locuieste Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Daca în fiecare zi ne întinam, ne spurcam viata cu tot felul de pacate si patimi, acest launtru al nostru cum mai arata înaintea lui Dumnezeu, Cel atotsfintit si atotcurat? De aceea este nevoie de aceasta spalare launtrica, care se face prin Sfânta Spovedanie. Este însusi Taina lacrimilor. Pentru ca, asa cum prin Sfântul Botez ne curatim prin apa sfintita a Botezului, tot asa în cursul vietii noastre, cu lacrimi spalam sufletul de pacatele noastre. Este aceasta Taina a Pocaintei, a regretului, a parerii de rau de tot ceea ce am facut în viata pâna în clipa în care ne botezam, prin " botezul lacrimilor si al sfintei cainte ". De aceea taina aceasta este mare. Daca luam Sfânta Împartasanie fara Spovedanie, riscam sa fim pedepsiti de Dumnezeu, pentru ca am îndraznit ca, în acest vas urât si murdar, care a devenit trupul nostru, sa punem acest margaritar de mare pret, Sfânta Împartasanie, Care este Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos.Extras din vol. Ne vorbeste parintele Sofian, p. 24.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 622
Id: 40297
Data: May 2, 2014
Imagine:

Data: May 2, 2014

Data: May 2, 2014

Data: May 2, 2014

Data: May 2, 2014

Data: May 2, 2014
Data: May 2, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).