]]>Astăzi, 6 ianuarie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Botezul Domnului sau Boboteaza, în Catedrala Episcopală din Giurgiu, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează episcopiagiurgiului.ro. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre semnificaţia duhovnicească a Botezului Domnului Iisus care reprezintă dezvăluirea iubirii şi bunăvoirii Părintelui Ceresc pentru Fiul cel iubit. Acest mare praznic împărătesc care se mai numeşte şi „Arătarea Domnului", „Epifania" sau „Teofania", ne aminteşte tuturor de momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, prilej cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime. Prin atingerea de „firea apelor" Iordanului, a arătat ierarhul nostru, Mântuitorul Hristos le-a sfinţit, iar prin apa de acum, îi sfinţeşte pe credincioşi, deschizându-le uşa unui nou botez, cel al Noului Testament, al luminii, al harului mântuitor şi al îndumnezeirii. La final, Preasfinţia Sa a dăruit Catedralei Episcopale din Giurgiu sfinţitul veşmânt care a acoperit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfântul odor a fost oferit Preasfinţitului Părinte Episcop Ambrozie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. După săvârşirea Sfintei Liturghii, mulţimea de credincioşi, împreună cu Chiriarhul nostru, cu preoţi şi diaconi de la toate bisericile din oraşul Giurgiu, au pornit în procesiune din faţa Catedralei Episcopale către canalul "Sfântul Gheorghe", unde, într-un loc special amenajat, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a săvârşit Slujba de sfinţire a Aghesmei Mari. La final, potrivit tradiţiei, Preasfinţia Sa a aruncat Sfânta Cruce în apa Dunării, iar unul dintre tinerii creştini prezenţi a ridicat-o din apă, continuându-se, astfel, o datină ce dăinuie de veacuri în sufletul poporului nostru. Ca în fiecare an la aceste manifestări închinate slăvitului Praznic al Botezului Domnului au participat mii de giurgiuveni pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu ce se revarsă şi sfinţeşte apele şi pentru a împlini tradiţiile acestei sărbători. Totodată, au fost prezente oficialităţi judeţene şi locale, care au ţinut să ia parte la bucuria duhovnicească prilejuită de acest mare praznic al creştinătăţii.
Download: Click for download attached file: Praznicul Botezului Domnului, la Giurgiu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 608
Id: 47261
Data: Jan 6, 2015
Imagine:
]]>Ieșenii au participat ca în fiecare an de Bobotează în număr impresionant la slujbele de la Catedrala mitropolitană. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, .....
Data: Jan 6, 2015
]]>La Baia Mare, în Catedrala episcopală „Sfânta Treime”, mii de oameni au participat în ziua praznicului Botezului Domnului la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte .....
Data: Jan 6, 2015
]]>La sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe proorocul care L-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos în apele Iordanului, moment în .....
Data: Jan 7, 2015
]]>La Catedrala Episcopală din Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârşită ieri de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi .....
Data: Jan 7, 2015
]]>Peste 10.000 de oameni au participat, pe Faleza Cazinoului din Constanța, la slujba Aghesmei Mari. După Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala arhiepiscopală “Sfinții Petru .....
Data: Jan 7, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).