La sarbatoarea Izvorul Tamaduirii, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Manastirea „Sf. Ilie de la Izvor” – Vasiova din judetul Caras-Severin. Cu acest prilej, ierarhul înconjurat de un sobor de preoti si diaconi a savârsit Sfânta Liturghie în paraclisul de vara cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. La final, ierarhul dimpreuna cu soborul slujitor si cu credinciosii au coborât în procesiune la izvorul din apropierea manastirii, unde s-a oficiat slujba de sfintire a apei. Apoi, toti cei prezenti au primit iconite si au fost stropiti cu apa sfintita. La slujba au participat autoritati locale precum si un numar însemnat de credinciosi. Raspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebesului.Preasfințitul Parintele Lucian a aratat, în cuvântul de învațatura adresat credincioșilor, ca doar gustând cu evlavie și credința din apa sfințita putem dobândi tamaduirea de orice boala: „Dumnezeu ne-a ajutat sa venim aici la praznicul Maicii Domnului, la Izvorul Tamaduirii și sa mergem la izvorul cu apa tamaduitoare, care se afla în preajma acestei manastiri. Maica Domnului este cea care ne-a ajutat sa gasim acest izvor, din care cu multa evlavie credincioșii din trecut, dar și cei de astazi gusta aceasta apa și dupa masura credinței se tamaduiesc de orice boala și de orice neputința”.Evlavia pelerinilor si închinatorilor Manastirii Vasiova se datoreaza si existentei unui izvor de apa, considerat de multi ca având puteri miraculoase. Despre existenta izvorului cu apa tamaduitoare, aflat la intrarea în Sfânta Manastire, autorul Ioan B. Muresianu în cartea „Manastiri din Banat” relateaza: „Minerul Alexe Perian si-a redobândit vederea dupa ce s-a spalat pe ochi din izvorul pomenit. L-a zidit cu piatra în anul 1850 iar urmasii ca sa învesniceasa acel moment au construit deasupra o capela. Apa izvorului si taria credintei savârsesc apoi alte tamaduiri, iar modesta capela a ajuns locul cautat de multi credinciosi si suferinzi de toate nationalitatile, ce veneau ca pelerini de la mari departari în ziua praznicului Sf. Proroc Ilie”.La acelasi praznic, al Izvorului Tamaduirii, Asezamântul medical-crestin „Izvorul Tamaduirii” din Marga, judetul Caras-Severin și-a sarbatorit hramul. Cu acest prilej delegatul Preasfințitului Parinte Lucian, parintele Arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alaturi de un sobor de preoți și diaconi, a savârșit Sfânta Liturghie în biserica asezamântului dupa care a savârsit si slujba de sfintire a apei. La slujba au participat credinciosi de pe Valea Bistrei, autoritati locale, dar si membrii Asociatiei Medicale Crestine „Izvorul Tamaduirii”. Raspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți ai Sectiei de teologie din Caransebeș, condus de parintele profesor Gheorghe Tistu.(Articol realizat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 665
Id: 40170
Data: Apr 26, 2014
Imagine:

Data: Apr 26, 2014

Data: Apr 26, 2014

Data: Apr 26, 2014
Prima duminică după Sfintele Paşti este prilej de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun. În această seară se va sluji Vecernia unită cu Litia de către un sobor de .....
Data: Apr 26, 2014
Campania „Nu uita că eşti creştin“ a fost iniţiată în parteneriat cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Vendrin din Belgia şi s-a desfăşurat în ajunul sărbătorilor Sfintelor Paşti. Campania a avut loc .....
Data: Apr 26, 2014
În cadrul slujbei vor fi pomeniţi toţi răposaţii înmormântaţi în cimitir cu tot neamul. După slujba Parastasului se va oficia un Trisaghion la fiecare mormânt. Oamenii vor oferi apoi de pomană ouă roşii, pască şi cozonac. .....
Data: Apr 26, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).