Astazi, 22 mai 2009, la Resedinta Patriarhala, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, l-a primit in vizita de prezentare pe Excelenta Sa Domnul Yacub Yousif Alhosani, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la Bucuresti.Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a subliniat importanta unei mai bune cunoasteri reciproce intre popoare apartinand unor traditii si culturi diferite, apreciind ca se pot gasi permanent noi forme de cooperare, in special in domeniul social-filantropic si medical. In acest sens, Preafericirea Sa a considerat benefica orice forma de dialog care creeaza un climat de intelegere bazat pe respectul celuilalt si pe cooperare pentru binele comun, cu atat mai mult in contextul unor fenomene sociale actuale, ca de exemplu migratia, care, de multe ori, provoaca insingurarea si izolarea omului.La randul sau, Domnul Ambasador Yacub Yousif Alhosani a precizat ca in Emiratele Arabe Unite traiesc aproximativ 3.500 de cetateni romani, care lucreaza in diferite domenii de activitate si a subliniat preocuparea constanta a autoritatilor din Emiratele Arabe Unite pentru asigurarea libertatii religioase, in conformitate cu legislatia nationala.BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 688
Id: 1298
Data: May 22, 2009
Imagine:
Catedrala patriarhala si-a sarbatorit ieri, 21 mai 2009, de praznicul Sfintilor Imparati Constantin si Elena, hramul. Slujba Sfintei Liturghii a fost savarsita de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, impreuna cu un sobor de ierarhi, preoti si diaconi. In cadrul Sfintei Liturghii, la care au .....
Data: May 22, 2009
La Sala Palatului din Capitala a avut loc in seara zile de joi, 21 mai 2009, un spectacolul in memoria poetului Grigore Vieru. Evenimentul s-a desfasurat sub genericul Lumina din Lumina. Taina care ne apara si a fost organizat de Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National. .....
Data: May 22, 2009
Cadre militare si reprezentati ai Ministerului Apararii s-au intalnit astazi, 22 mai, la Palatul Patriarhiei cu Preasfintitul Parinte Ciprian Campineanul, Episcop Vicar patriarhal, in cadrul cursului intitulat Securitate si buna guvernare . Intalnirea are drept scop initierea de proiecte .....
Data: May 22, 2009
Vineri, 22 mai 2009, s-au desfasurat la Galati, lucrarile Simpozionului stiintific Sfantul Vasile cel Mare, dascal, exeget, apologet si misionar al Evangheliei'. Evenimentul a fost organizat de catre Episcopia Dunarii de Jos in colaborare cu Universitatea Dunarea de Jos , prin Departamentul .....
Data: May 22, 2009
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei, este partener activ in Proiectul educational international Suflet si talent , initiat de Şcoala Andrei Muresanu din Oradea.Proiectul are ca scop incurajarea, sustinerea, popularizarea .....
Data: May 22, 2009
In perioada 19-21 mai a.c. s-au desfasurat Zilele orasului Faurei, prilejuite de praznicul Sf. Imparati si intocmai cu aposolii, Constantin si Elena - patronii spirituali ai orasului.In ziua de 20 mai a.c., la ora 15:00, clerul si credinciosii din localiataea Faurei s-au bucurat de prezenta si .....
Data: May 22, 2009
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).